• Prima ședință de tranzacționare a săptămânii pe piața europeană a cerealelor și oleaginoaselor de la Euronext a fost dominată de o volatilitate accentuată, prețurile având variații mari și rapide într-o singură zi de tranzacționare, atât pe contractele de cereale, cât și pe cele de oleaginoase.
Mișcările au fost influențate în principal de evoluțiile externe, în contextul unei corecții puternice pe piața petrolului, declanșată de noile declarații ale președintelui american privind amânarea ultimatumului adresat Iranului în legătură cu Strâmtoarea Ormuz – ultimatum emis în cursul weekend-ului.
Anunțul unor posibile negocieri între cele două țări, urmat rapid de o dezmințire oficială din partea autorităților iraniene, a readus incertitudinea în ecuația geopolitică a Orientului Mijlociu, amplificând nervozitatea operatorilor. În aceste condiții, prețurile de pe Euronext s-au dovedit extrem de sensibile la fluctuațiile parității euro/dolar, influențate la rândul lor de mișcările prețului petrolului și de impactul acestuia asupra așteptărilor inflaționiste.
Perioada de început de primăvară favorizează avansarea lucrărilor de teren și progresul însămânțărilor în principalele bazine de producție din Europa și din zona Mării Negre. Totodată, raportul programului european MARS indică, la această dată, un potențial de randament inferior celui înregistrat anul trecut pentru culturile de grâu de iarnă, rapiță și orz de iarnă. Situația rămâne însă de urmărit cu atenție în această fază inițială a sezonului vegetativ, când culturile își reiau creșterea și orice variație climatică poate influența semnificativ perspectivele de recoltă.
În ansamblu, sesiunea de luni reflectă o piață echilibrată între factorii tehnici, cei macroeconomici și cei fundamentali agricoli, într-un context global marcat de incertitudini geopolitice și de sensibilitatea la evoluțiile energetice. Operatorii rămân vigilenți la noile semnale din Orientul Mijlociu, la dinamica monedei europene și, nu în ultimul rând, la actualizările privind starea culturilor de iarnă în Europa.

Cotații Euronext la 23.03.2026 (GMT+1)
Grâu (€/t)
| Mai 2026 | 202,25 | -1,00 |
| Septembrie 2026 | 210,25 | -1,50 |
| Decembrie 2026 | 216,75 | -1,50 |
| Martie 2027 | 220,75 | -1,50 |
| Mai 2027 | 224,00 | -1,25 |
Porumb (€/t)
| Iunie 2026 | 209,00 | +1,00 |
| August 2026 | 210,75 | +1,00 |
| Noiembrie 2026 | 205,75 | +0,50 |
| Martie 2027 | 208,00 | -1,00 |
| Iunie 2027 | 209,00 | +1,50 |
Rapiță (€/t)
| Mai 2026 | 497,50 | -4,75 |
| August 2026 | 488,00 | -3,00 |
| Noiembrie 2026 | 490,50 | -3,00 |
| Februarie 2027 | 489,50 | -3,25 |
| Mai 2027 | 487,50 | -3,75 |
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Brutarii francezi revendică recordul mondial pentru cea mai lungă baghetă

