• Bugetul alocat intervenției DR 22 – „Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole” a fost suplimentat cu 249.061.176 euro, conform deciziei C (2024) 8379 din 29.11.2024, privind aprobarea Planului Strategic 2023-2027 – versiunea 7.1.
„Continuăm investițiile în procesare și folosim toți banii disponibili pentru investiții în construirea de noi unități de producție. Am decis să suplimentăm cu 249 milioane de euro bugetul alocat pentru investiții în procesare DR22, având în vedere că pentru această formă de sprijin au fost depuse 420 de proiecte de finanțare, cu o valoare publică totală de 1,1 miliarde de euro. Finanțăm, astfel, construirea mai multor fabrici românești care să preia materia primă de la fermierii noștri și să o transforme în produse alimentare. Prin această suplimentare de fonduri valoarea totală a contractelor se ridică la 621 milioane de euro, inclusiv contribuția privată”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Decizia a fost adoptată în conformitate cu OMADR nr. 407/2023 privind regulamentul de organizare și funcționare a procesului de selecție și de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente intervențiilor de dezvoltare rurală din Planul Strategic PAC 2023-2027. Fondurile provin din economii, rezilieri, necontractarea unor proiecte și realocări identificate după finalizarea procesului de evaluare și selecție, fiind direcționate către proiectele eligibile care nu au beneficiat inițial de finanțare.
Odată cu aprobarea suplimentării, va fi întocmit un raport de selecție suplimentar, în care vor fi incluse proiectele propuse pentru finanțare. Acest raport va fi publicat, iar beneficiarii selectați vor primi notificările necesare pentru contractarea proiectelor.
Prin această măsură, proiectele implementate în cadrul intervenției vor avea o valoare totală de peste 620 de milioane de euro, incluzând atât fonduri publice, cât și contribuții private.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor-Șef Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: DR20 și DR22 – două noi sesiuni de finanțare