Ziua internațională a conștientizării asupra risipei și deșeurilor alimentare – 29 Septembrie

• 29 septembrie 2021, eveniment online

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în colaborare cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, organizează pe 29 septembrie 2021, în intervalul orar 10.00 – 11.30, un eveniment online pentru a marca Ziua internațională a conștientizării asupra risipei și deșeurilor alimentare. Evenimentul are loc în cadrul campaniei „Și tu poți proteja planeta! Împreună dăm startul reducerii risipei de alimente”.

Încă din anul 2019, în România au fost reglementate normele metodologice de aplicare pentru Legea nr. 217, publicată în Monitorul Oficial pe 17 noiembrie 2016, care vizează acțiunile operatorilor economici în ceea ce privește limitarea risipei alimentelor.

Cui se adresează evenimentul?

Publicul țintă este format din autoritățile implicate în reglementarea acțiunilor desfășurate pe tot lanțul alimentar, mediul de afaceri, mediul academic, dar și consumatorii.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vrea să aducă în atenția publicului importanța consumului inteligent de alimente, în contextul risipei alimentare globale uriașe.

Teme de discuție pentru conștientizarea risipei alimentare

Subiectele abordate de Ziua internațională a conștientizării asupra risipei și deșeurilor alimentare vor viza: obligațiile părților implicate în lanțul agroalimentar; adaptarea producției de alimente, astfel încât să fie diminuate și chiar eliminate pierderile. Totodată, se va încerca identificarea soluțiilor potrivite pentru consumatori, astfel încât să se limiteze risipa alimentară. O variantă luată în calcul este posibilitatea redistribuirii/utilizării surplusului rezultat din activitățile economice.

Context

Potrivit datele oficiale comunicate, aproximativ 88 de milioane de tone de deșeuri alimentare sunt estimate ca fiind generate anual în cadrul UE, provenite din întregul lanț alimentar. Ponderea cea mai mare o reprezintă, totuși, deșeurile rezultate din gospodării.

Statistica a scos în evidență faptul că risipa alimentară generează schimbări climatice importante: vorbim de o amprentă de carbon de aproximativ 8 % din totalul emisiilor de seră globale. Totodată, alături de costurile socio-economice pe care le implică, trebuie să ținem cont și de componenta de natură etică – aproximativ 800 de milioane de oameni din întreaga lume sunt subnutriți.

Citește și Măsurile MADR pentru sprijinirea industriei alimentare

 

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.