Tranzitul cerealelor ucrainene prin România

• Tranzitul cerealelor ucrainene se va face prin apele teritoriale ale României.

Luni, 17.07.2023, Rusia a ieșit din acordul privind exportul de cereale, invocând faptul că cererile sale nu au fost îndeplinite. Dacă s-ar relaxa regulile pentru exportul de alimente și îngrășăminte rusești, Kremlinul susține că și-ar putea regândi poziția adoptată.

În aceste condiții, navele care transportă cereale din Ucraina nu mai beneficiază de polițe de asigurare, transmite Reuters. Asiguratorii ezită să mai închei polițe pentru asigurarea mărfurilor care tranzitează zona devenită acum incertă, odată cu suspendarea acordului. Kremlinul susține în același timp că navele care traversează Marea Neagră fără garanţiile sale de securitate ar fi în pericol.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră ar putea continua fără participarea Rusiei, iar Ucraina lucrează la opţiuni pentru a-şi păstra angajamentele privind aprovizionarea cu alimente.

Astfel, într-o scrisoare oficială din 19.07.2023 a Kievului, transmisă agenției ONU pentru transport maritim, Organizaţia Maritimă Internaţională, și citată de Reuters, Ucraina declară că a decis stabilirea unei rute temporare pentru transportul cerealelor sale. Această rută temporară de transport maritim, pentru a menține transporturile de cereale pe Marea Neagră, urmează să treacă prin apele teritoriale ale României.

„Obiectivul este de a facilita deblocarea navigaţiei internaţionale în partea de nord-vest a Mării Negre”, se mai arată în scrisoarea semnată de ministrul ucrainean al dezvoltării infrastructurii, Vasil Şkurakov. Scrisoarea precizează că ruta suplimentară de trafic pe care o stabileşte duce către apele teritoriale şi zona economică maritimă exclusivă a României.

Într-o emisiune la un post de televiziune național ucrainean, Vasil Bodnar, ambasadorul Ucrainei la Ankara, a declarat miercuri că Ucraina ia în calcul posibilitate realizării unui culoar al cerealelor prin apele teritoriale ale României și Bulgariei.

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Un nou record pentru producția mondială de cereale

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.