Stevia – îndulcitor natural

• Stevia, plantă ale cărei frunze au un gust intens dulce, a fost folosită drept ceai dar și pentru îndulcirea băuturilor încă din secolul al 16-lea.

Stevia, sau după denumirea completă Stevia Rebaudiana,  este originară din Paraguay și Brazilia, ajungând în prezent să fie cultivată și în Japonia și China. Planta de stevia este cultivată pentru frunzele sale dulci și este folosită ca alternativă fără calorii pentru zahărul convențional. Compușii chimici prezenți în frunzele de stevia rebaudiana, dintre care cei mai importanți sunt steviozida și rebaudiozida A, sunt chiar de 250-300 de ori mai dulci decât zahărul.

Stevia este printre îndulcitorii naturali care se consideră că aduc beneficii importante pentru sănătate. Deși în 1987, Administrația Statelor Unite pentru Alimente și Medicamente (FDA) a interzis comercializarea steviei ca aditiv alimentar, planta dulce își recâștigă statutul de ingredient sigur pentru consumul uman în 1995. De atunci, datorită studiilor efectuate, stevia a crescut cu 58% în popularitate, devenind preferata multora ca alternativă la zahăr.

Stevia

Folosită de secole în scop medicinal, planta de stevia este mai mult decât un îndulcitor natural. Studiile arată că folosirea steviozidei, compusul dulce din stevia, ca supliment alimentar poate reduce tensiunea arterială. Totodată, utilizarea steviei în alimentația pacienților cu diabet a avut rezultate spectaculoase. Cercetătorii au demonstrat că stevia a redus atât nivelul insulinei, cât și nivelul glucozei din sânge după masă.

Înlocuitor al zahărului obișnuit

Forma obișnuită de comercializare a indulcitorilor pe bază de stevia este lichidă sau pulbere. Atenție însă! Nu toate produsele de pe piață comercializate sub denumirea de îndulcitor stevia sunt naturale. Pentru a beneficia de avantajele înlocuirii zahărului cu stevia trebuie să ne asigurăm că produsul achiziționat nu a fost procesat cu substanțe chimice nocive organismului. Ideal ar fi ca îndulcitorul să fie obținut numai prin măcinarea frunzelor de stevia. Din păcate nu se găsește întotdeauna în această formă, așa că rămâne să ne asigurăm, prin citirea ingredientelor menționate pe ambalaj, că metoda de producere a extractului de stevia nu îi alterează proprietățile benefice.

Stevia

Îndulcitorii cu stevia pot fi utilizați de producătorii de alimente și băuturi ca ingredient în: sucurile dietetice, sau cele cu conținut scăzut de zahăr, apele cu diferite arome, siropuri, fructe conservate, diferite mixuri de condimente, produse lactate (cum ar fi înghețată, lapte aromat și iaurt) și alte produse alimentare (cum ar fi produse de patiserie, cereale, ciocolată și alte dulciuri).

Deoarece sunt stabili la temperaturi ridicate, îndulcitorii cu stevia pot fi folosiți cu succes în produsele de panificație. Cu toate acestea, o rețetă care folosește îndulcitori cu stevia în locul zahărului poate fi ușor diferită, deoarece, pe lângă gustul dulce, zahărul mai are și alte atribute cu influență directă asupra volumului și texturii produselor.

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Importanța culorii în industria alimentară

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.