Impozitare „ZERO” pentru salariul minim din industria alimentară

  • ROMPAN solicită: Impozitare „ZERO” pentru salariul minim din industria alimentară; Energie electrică mai ieftină
  • Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, precizează care au fost ultimele demersuri ale conducerii patronatului la adresa autorităților în vederea contracarării efectelor economice suferite de industria de morărit și panificație în perioada pandemiei

„Condițiile în care ne desfășurăm activitatea noastră principală de făuritori ai făinii, pâinii și produselor făinoase, sunt destul de grele, și fac referire la pandemia Covid 19, creșterea prețurilor aberant la energie electrică, gaze, materie primă, distorsionarea pieței de către marii retaileri. Toate aceste obstacole, pe care le întâmpinăm cu toții, ne-au determinat pe noi, conducerea operativă a patronatului, să ne intensificăm atribuțiile pe care le avem de reprezentanți ai dumneavoastră și să intervenim la autoritățile statului să le contracarăm”, se arată în adresa 366, din 29 iulie, semnată de Aurel Popescu, președintele ROMPAN.

Energie electrică mai ieftină, salariul minim cu impozitare „0”

În comunicatul ROMPAN se arată:
„1. Am participat la MADR în grupurile de lucru la definitivarea măsurilor 4.1 și 4.2, privind accesarea fondurilor europene pentru agricultori și morărit. Măsurile vor fi funcționale după aprobarea de către comitetul de Monitorizare al PNDR pentru anii 2021 și 2022.

2. Am avut 2 întâlniri cu Ministrul Energiei pe tema scumpirii energiei electrice și am solicitat ca pentru industria de morărit-panificație să avem ca furnizori pe cei de la Hidroelectrica sau NuclearElectrica care vând energie mai ieftin. În situația în care nu se poate acest lucru, am solicitat scheme de ajutor financiar special pentru sectorul de morărit-panificație. Secretarul de Stat Dan Dragoș Drăgan mi-a comunicat că situația este în analiza ministrului

3. Împreună cu dl. Sorin Minea, președintele Federației Patronatelor din Industria Alimentară – Romalimenta, am avut joi, 29 iulie a.c. o întâlnire cu Ministrul Economiei dl. Claudiu Năsui pe următoarele teme :
– Organizarea târgurilor și expozițiilor internaționale
– Salariul minim pentru salariații din industria alimentară să fie cu impozitare „0”
– Scumpirea energiei electrice și a gazelor naturale”

Despre neimpozitarea salariului minim
  • „În legătură cu neimpozitarea salariului minim, Ministrul Năsui s-a exprimat că industria alimentară este o opțiune pentru a se lua această măsură pilot ca și la reducerea TVA, iar noi să prezentăm un studiu de caz. În ceea ce privește scumpirea energiei, exprimarea a fost că este un minister cu atribuțiile clare numai pentru energie, dar că va susține hotărârile luate de Ministerul Energiei”, precizează ROMPAN.
Despre târguri și expoziții

„În discuțiile avute, președinții Rompan și Romalimenta au susținut că târgurile și expozițiile internaționale trebuie să fie subvenționate de Ministerul Economiei și trebuie să fie cu participare românească pentru ca noi, industria alimentară, să exportăm produse procesate. Legat de aceste târguri, noi am susținut că aceste manifestări să fie organizate de firme specializate, iar asociațiile să-și facă treaba de reprezentare a intereselor membrilor și informarea acestor membri”, se mai arată în comunicatul ROMPAN.

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.