Pâinea și sarea, semnificaţii

• Românii și-au primit dintotdeauna oaspeții cu pâine și sare. Pâinea, străvechi simbol al vieţii, şi sarea, „mama lui Dumnezeu“, cum este denumită în termeni populari, au fost, pentru români, două elemente cu caracter sacru.
De altfel, sarea alăturată pâinii constituie poate cel mai vechi obicei de ospitalitate al românilor care, încă din vechime, îşi întâmpinau oaspeţii cu pâine şi sare, în semn de pace, dragoste, bunătate şi respect.

Ivirea Pământului de sub apele sărate

Legenda spune că simbolul alăturării pâinii cu sarea este vechi de când Biblia și că ar simboliza ivirea Pământului de sub apele sărate, care mai apoi a rodit pentru oameni. De aceea, darul cel mai de preț oferit în semn de pace și prietenie oaspeților este pâinea rotundă și sarea. Luate separat, și pâinea, și sarea rămân elemente pline de semnificație. Pâinea e hrana primordială a omului și rodul muncii lui. În ritualurile religioase, pâinea are rol sacru, iar în traiul de zi cu zi, exprimă două concepte umane: muncă și iubire. De cealaltă parte, sarea a fost încă de la începuturile omenirii tratată ca un lucru prețios, fiind scumpă și obținută prin trudă grea. Sarea a fost atât de prețioasă încât în antichitate războinicii își primeau solda nu în bani, ci în sare. De aici și cuvântul „salariu“, de la „salis“ – așa cum numeau romanii prețioasa sare.

Semn de acceptare și de respect

A împărți cu un străin pâinea și sarea înseamnă a pecetlui o prietenie și a crea o legătură durabilă. Mărturii istorice arată că, la început, în loc de pâine se ofereau oaspeților boabe de grâu și sare, ca semn de acceptare în casă sau comunitate. Ca gest de întâmpinare, pâinea și sarea aveau valențe multiple. Pe de o parte, semn de înțelegere, acceptare și de respect, dar pe de alta o demonstrație a potenței celui care își permitea bună voința de a primi. Pâinea (grâul) simboliza bogăția câmpului, iar sarea era adevăratul aur al antichității, fiind, vreme de milenii, cel mai scump produs de comerț. De aceea, obiceiul de a oferi simbolic pâine și sare este prezent și în ritualurile comuniunii, pentru înțelegere și iubire între membrii comunității. Așa se face că găsim practica binecuvântării și frângerii pâinii în iudaismul secolelor dinainte de Hristos, dar și în lumea romană, la adunările ce purtau numele Symposium. În tradiția creștină, pâinea este simbolul vieții, pe care omul i-o oferă lui Dumnezeu. Aceste valențe sacre s-au transmis, de altfel, și în tradiția populară.

De ce pâine și sare?

Pâinea simbolizează viața, iar sarea e semnul legăturilor prețioase, inalterabile, durabile. „Pâinea și sarea, elementele indispensabile pentru susținerea traiului zilnic, în abstracțiunea ideal-metaforică, simbolizează în lumea sufletească a poporului nostru sanctuarul familiar, armonia indisolubilă a vieții conjugale”, scria la începutul se colului trecut profesorul Gh. F. Ciaușanu în lucrarea „Superstițiile poporului român”. „Grâul este cinstea mesei“, afirmă și folcloristul Simeon Florea Marian, referin du-se la rolul de căpătâi al pâinii. Grânele, făina, aluatul și în cele din urmă pâinea sunt încărcate de o simbolistică pe cât de veche, pe atât de prezentă în lumea satului, fiind, după caz, semn de bucurie, rodnicie, belșug, puritate. Luând diferite forme, pâinea îl însoțește pe om de-a lungul vieții, în momentele de bucurie, dar și la necaz. Aceleași atribute sacre le-a avut și le are încă și sarea. Deloc întâmplător, se spune în popor că atunci când scapi sare pe jos e „a ceartă“, aceasta fiind un element de mare preț în viața de zi cu zi. De aici și zicala „ca sarea în bucate“, sugerând că un lucru este indispensabil în anumite situații, așa cum, fără sare, bucatele nu au gust. Un simbol al ospitalității și al prieteniei, având valoarea unei legături de frăție, sarea este folosită și pentru acțiunea sa benefică în diferite ritualuri. În ciclul vieții, sarea este folosită bunăoară la nașterea unui copil, în scaldă, sau pentru îmbunarea ursitoarelor.

Pâinea şi sarea la alte popoare

Oferirea pâinii și sării nu este un gest exclusiv de bunăvoință al românilor, dar nici unul universal. În fapt, obiceiul este răspândit în arealul central și est-european, în special la popoarele care au avut contact îndelungat cu populațiile de origine slavă. În Bulgaria, acest obicei sugerează ospitalitate, iar pâinea și sarea trebuie aduse de către o femeie. Bulgarii fac un fel special de pâine, numit „pogacha”, plat și decorat minuțios. Tradiția se practică în Cehia și Slovacia doar pentru ocazii speciale, spre exemplu, atunci când președinții altor state vin să viziteze țara. În viața de zi cu zi, obiceiul a dispărut. În tradiția Rusiei, cuvântul pâine este asociat cu ospitalitatea, fiind cea mai respectată mâncare, iar sarea este simbolul prieteniei. Există și un salut tradițional, „Khleb da sol!” (Pâine și sare!). Fraza este rostită de oaspete ca o expresie față de bunăvoința gazdei.

În Polonia, întâmpinarea cu pâine și sare este asociată cu ospitalitatea nobilimii poloneze. Astăzi, obiceiul este păstrat la nunți, unde mirii sunt serviți de către părinții lor, la întoarcerea de la biserică, cu pâine și sare. În Macedonia, pâinea specială care este pregătită pentru a exprima ospitalitatea se prepară și de Crăciun, ca parte a cinei, având o monedă ascunsă în ea. În Finlanda, Estonia și Letonia pâinea și sarea erau oferite ca simbol al binecuvântării unei noi case. În locul pâinii albe se prefera pâinea neagră. Și în Germania, obiceiul de a oferi pâine și sare este întâlnit la nuntă, pentru o alianță de lungă durată a mirilor, dar și la schimbarea locuinței, pentru prosperitate și fertilitate.

Jurământul pe pâine şi sare descoperit la Brașov

Un aspect unic în tradițiile legate de pâine și sare ar fi jurământul făcut pe pâine și sare, subiect dezvăluit într-un studiu de profesorul Nicolae Sulică, de la renumitul liceu ,,Andrei Șaguna” din Brașov, pe atunci Gimnaziul gr. or. Roman. Profesorul vorbește într-un discurs despre o veche formulă de jurământ pe pâine și sare, „Formula Jurandi Valacika”, provenind din secolul al XVIII-lea. Discursul este publicat în anuarul școlii, iar publicația vremii, „Gazeta de Transilvania”, consemnează ineditul studiu în numărul din mai, în anul 1902. „Invocarea pitei și a sării(…) este o reminiscență de la străbunii noștri Romani (mola salsa) și simboliseză armonia conjugală”, sugerează publicația. Despre acest misterios jurământ scrie, câțiva ani mai târziu, și profesorul Gh. F. Ciaușanu în cartea sa „Superstițiile poporului român”, lucrare premiată în 1913 de Academia Română, dar interzisă după venirea co muniștilor. „În mozaicul acesta pestriț al credinței orientale bogomilice trebuie să ne surprindă, ca un adaos curat național românesc, pâinea și sarea, pe care jura evlaviosul român din veacurile trecute, cu mâna pe Sfânta Cruce”, scrie Gh. F. Ciaușanu. Iată un fragment din jurământ în transcrierea fonetică, așa cum apare în documentul vremii: „Așe să tye ajutye Dumnyezău tatu, fiu, duhu sfânt un Dumnyezău aghyevărat, sfânta Maria, patru posturi, într-un an, trii zâle în săptămână, crucea și biserica, pita și sarea, cumenycătura de la moarte, sfânta ruga ispașenya sufletului, toți doisprezece Ilie și Pavel apostoli, afurisenyeă sufletului și pe asta și pe altă lume, blagoslovenya sufletului; afurisât să fii tu, de nu-i spunye cu toată dereptatya sufletului, pe ce tyoi întreba ce știi, ce-ai auzât, de la cine ai auzât și ce-au văzut; nu nyii spunye cu toată dereptatyea sufletului. Așe să tye ajutye Dumnyezău și sfinții toți”.

Pâinea și sarea alungă tot răul din casă

Pâinea concentrează o simbolistică prin excelență benefică: bucuria, rodnicia, bel șugul, puritatea fiind atribute ale sale. Se vorbește despre energia simbolică a pâinii. Materializată în reprezentări din aluat dospit sau nu, sub diferite nume: pâine, pită, turtă, lipie, azimă, colac, capete, pupăză, stolnic sau prinoase, pâinea polarizează astfel un cumul de funcții, din care chiar dacă cea magică se diluează pe parcursul timpului, rămâne funcția socială, identificată în majoritatea obiceiurilor tradiționale. Principala semnificație a pâinii în obiceiuri rămâne aceea de a marca un «început», căruia omul dorește să-i asigure continuitate și prosperitate. În dorința de a ocroti obiceiurile legate de pâine și sare s-au născut nenumărate credințe populare și superstiții, așa cum se consemnează în „Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești” de Romulus Antonescu.
• Pâinea și sarea sunt de mare ajutor, ele alungă tot răul din casă. Noaptea e bine să pui o bucățică de pâine și sare pe fereastră ca să alungi răutățile care umblă. Dar dacă pui o bucățică, trebuie a doua zi s-o arunci, să n-o mănânci.
• În Țara Zarandului, când se intră în ogradă cu nunta, soacra mare într-o mână să țină sare și, cu o turtă din grâu în cealaltă, să iasă înaintea nurorii sale și să-i spună vorbe de bun venit; pâinea și
sarea sunt ca să aibă tânăra nevastă întotdeauna noroc și nicicând să nu-i lipsească ceva din casă.
• În Banat, dar și în alte regiuni, pentru plantele medicinale și magice culese la Sân-Toader, se lasă în schimb pâine și sare în locul de unde a fost smulsă planta.
• Unde este un copil mic în casă, pentru ca să doarmă senin, să pui o bucățică de pâine și sare pe fereastră, ca să asfințească soarele pe pâine și pe sare.
• Ca să fie belșug în casă nouă, este bine să fie trimis cineva, înainte de mutare, cu pâine și sare.
• Firimiturile de pâine nu trebuie călcate în picioare, pentru că este păcat; pâinea este sacră și nu trebuie niciodată aruncată la gunoi.
• O bucată de pâine găsită pe jos trebuie să fie ridicată și așezată pe zidul sau gardul unei case sau al oricărei alte clădiri, pentru a fi mâncată de păsările cerului sau altă vietate.
• Pâinea se pune și în scalda copilului, semnificând belșug pentru nou-născut.
• După botez, copilul este adus acasă, așezat cu capul pe o pâine, ca să aibă noroc de viață sănătoasă și de belșug.
• Sarea să nu stea singură la fereastră, căci se duce tot norocul, după cum spun obiceiurile. Locul sării e pe masă.
• În satele din zona Galați, se pune câte o felie de pâine la temelia casei, în cele patru colțuri, ca să fie bogăție în casă, iar în Mehedinți, se pune aluat la temelia casei, „ca să dospească” norocul.
• În Sibiu, când pleacă la botez, moașa pune în fașă pâine și sare, ca să fie pruncul avut și norocos.
• În nordul Munteniei, femeile cern făină și frământă o pâine deasupra unor desagi, pâine din care mănâncă amândoi mirii după nuntă.
• În Sălaj, la mijlocul mesei, dinaintea miresei, se află așezată o pâine acoperită cu o năframă, iar în colțurile mesei câte un strop de sare și câte un colac, ca să fie casa plină totdeauna de toate bunătățile.
• Este bine ca, la tragerea cu plugul a primei brazde, să se pună pe arătura proaspătă puțină pâine și sare, pentru ca ogorul să aducă multe roade.
• Ca să aibă noroc la vânzare, gospodina aruncă, din pragul casei, după cel ce pleacă la târg, cu pâine și sare.