• Revoluția Franceză, începută în 1789, a fost un punct de cotitură major în istoria mondială, marcând sfârșitul Vechiului Regim și deschiderea unei noi ere democratice și republicane. În contextul său complex și multifațetat, un element surprinzător dar crucial a fost banala pâine.
Dacă în Imperiul Roman, masele erau controlate cu „pâine și circ”, scriitorul, filozoful, istoricul și dramaturgul iluminist Voltaire afirma și despre parizieni că au nevoie doar de „operă comică și de pâine albă”. Rolul pâinii în revoluție a fost nu doar simbolic, dar și practic, alimentând furia populară și facilitând mobilizarea maselor.
De-a lungul istoriei, lipsurile alimentare au declanșat frământări și au determinat schimbări mai dramatice decât războaiele internaționale. Nici teritoriul francez nu a făcut excepție de la această regulă, pâinea, sau mai precis lipsa ei, devenind factorul declanșator pentru Marea Revoluție Franceză, eveniment de o importanță covârșitoare în istoria omenirii.
Recoltele slabe de cereale au dus la revolte încă din 1529 în orașul francez Lyon, cunoscute sub numele de Marea Rebeliune (La Grande Rebeyne). În timpul Marii Rebeliuni, declanșată de prețul ridicat al grâului, mii de oameni au jefuit și distrus casele cetățenilor bogați, vărsând în cele din urmă grâul din hambarul municipal pe străzi.
Cauzele revoluției: context economic și social
Revoluția Franceză a fost declanșată de o multitudine de factori, incluzând inegalitățile sociale, criza financiară a statului și influențele iluminismului. Cu toate acestea, crizele alimentare, și în special lipsa pâinii, au avut un impact imediat și devastator asupra populației franceze. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Franța se confrunta cu creșteri demografice semnificative fără o creștere corespunzătoare a producției agricole, ceea ce a dus la penurii de alimente.
Pâinea era alimentul de bază pentru majoritatea francezilor, constituind între 60% și 80% din bugetul unei familii obișnuite. Orice fluctuație a prețului grâului avea repercusiuni directe și dramatice asupra standardului de viață. Într-o perioadă în care pâinea era esențială pentru supraviețuire, chiar și o mică creștere a prețului grâului putea provoca tensiuni sociale majore.
Revoluția și lipsa pâinii
Problemele legate de pâine au fost exacerbate de politici economice defectuoase și de recoltele slabe. Încă din anii 1760, consilierii economici ai regelui, numiți fiziocrați, care credeau că bogăția națiunilor provenea exclusiv din valoarea dezvoltării terenurilor și a muncii depuse în agricultură și că produselor agricole ar trebui să aibă prețurile ridicate, promovau idei de liber schimb care au avut efecte negative asupra prețurilor interne ale grâului.
Tot în această perioadă apare pe scena istoriei Anne Robert Jacques Turgot (1727-1781), baron de l’Aulne, economist și om de stat francez. Inițial a fost considerat un fiziocrat, dar și-a păstrat o minte deschisă, fiind considerat unul dintre cei care au pus bazele științei economice. A devenit părintele liberalismului economic, pe care astăzi îl numim laissez-faire, deoarece el l-a pus în aplicare prima oară.
„Ne vous mêlez pas du pain”
În calitatea sa de ministru în perioada domniei lui Ludovic al XVI-lea, Turgot a observat că reglementarea excesivă a producției de cereale contribuia, de asemenea, la penuria de alimente. De altfel, prin celebra expresie: „Ne vous mêlez pas du pain” – ( Nu vă luați de pâine ), acesta sublinia influența alimentului și importanța lui pentru masele populare.
Încercările de eliminare a reglementărilor privind comerțul cu cereale nu au făcut decât să agraveze situația. În 1775, penuria de alimente a declanșat o serie de revolte cunoscute sub numele de „Războiul făinii” (Guerre des Farines), în care mulțimi furioase au atacat piețele și depozitele de grâne.
Situația s-a înrăutățit în anii 1780, culminând cu evenimentele din 1789. Arthur Young, un agronom englez care călătorea prin Franța în acea perioadă, nota că „lipsa de pâine este teribilă; relatările despre revolte și tulburări sosesc în fiecare moment din provincii”.
În primăvara și vara anului 1789, foametea și creșterea prețului grâului au stârnit furia populației, care a dus la asaltul asupra Bastiliei pe 14 iulie 1789. Oamenii nu căutau doar arme, ci și grâne pentru a-și asigura pâinea zilnică.
Manipularea pâinii în scopuri politice
Expresia celebră „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac” a devenit simbolul aroganței clasei conducătoare și indiferența față de nevoile cetățenilor de rând. Deși această frază este atribuită reginei Maria Antoaneta a Franței, care nu era foarte iubită de popor, istoricii au demonstrat că nu ea este autoarea acestei fraze.
Prima mențiune a expresiei, într-o altă formulare, apare în „Visările unui hoinar singuratic”, un volum de confesiuni publicat postum și scris de filozoful Jean-Jacques Rousseau cu 23 de ani înainte de Marea Revoluție Franceză, în 1766, când Maria Antoaneta avea doar 10 ani și încă locuia în Austria.
Liderii revoluționari au exploatat criza pâinii pentru a mobiliza sprijinul popular împotriva monarhiei. Există dovezi că planuri revoluționare erau concepute pentru a agrava penuria de pâine, astfel încât burghezia să fie forțată să se alăture cauzei revoluționare.
În 1789, la Passy a fost elaborat un complot care a încurajat rebeliunea împotriva Coroanei cu puțin timp înainte ca poporul să ia Bastilia cu asalt. Acesta stipula: „Să facem tot ce ne stă în putință pentru ca lipsa pâinii să fie totală, astfel încât burghezia să fie nevoită să ia armele”. Această tactică a contribuit la crearea unei atmosfere de criză care a facilitat schimbările politice dramatice ale perioadei.
Chiar și după declanșarea Revoluției, problema pâinii a rămas una presantă. La doar două zile după adoptarea Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, Adunarea Constituantă a ridicat complet reglementările din piețele interne de cereale, ceea ce a stârnit temeri privind speculațiile în sectorul grânelor. Revoltele au continuat, iar un caz notoriu este cel al unui brutar executat de mulțime.
Pâinea a continuat să stârnească violențe
La 21 octombrie 1789, un brutar, Denis François, a fost acuzat că a ascuns pâini de la vânzare în cadrul unei conspirații pentru a priva poporul de pâine. În ciuda unei audieri care i-a dovedit nevinovăția, mulțimea l-a târât pe François în Place de Grève, l-a spânzurat și l-a decapitat, iar soția sa însărcinată a fost obligată să-i sărute buzele însângerate.
La prima vedere, acest act apare ca un linșaj insensibil din partea mulțimii, însă a condus la sancțiuni sociale împotriva publicului larg. Imediat după aceea, Adunarea Națională Constituantă a instituit legea marțială, deputații decizând astfel să răspundă violenței populare prin forță.
Cu siguranță rolul pâinii în Revoluția Franceză nu poate fi subestimat. De la un aliment esențial pentru supraviețuirea zilnică, pâinea a devenit un simbol al inechității și al luptei împotriva tiraniei. Crizele alimentare și politicile economice greșite ale monarhiei au exacerbat nemulțumirile populare, contribuind la declanșarea unei mișcări sociale care a schimbat pentru totdeauna fața Franței și a lumii.
Surse articol: How Bread Shortages Helped Ignite the French Revolution; Shortage of Bread Contributed to French Revolution; L’assassinat du boulanger Denis François le 21 octobre 1789.
Nu pierdeți continuarea seriei de articole: Pâinea în istoria umanității a VI-a parte!
Citiți pe Arta Albă și primele părți din serie: Pâinea în culturile preistorice: Pâinea în istoria umanității partea I ; Binecuvântarea lui Isis: Pâinea în Egiptul Antic. Pâinea în istoria umanității a II-a parte ; Panem et Circenses – ingrediente de bază ale vieții cetățenilor romani. Pâinea în istoria umanității a III-a parte; Pâinea în Evul Mediu – hrană esențială și motiv de dispute religioase. Pâinea în istoria umanității a IV-a parte
