Pâinea de sărbătoare

• Colacul are o semnificaţie aparte în tradiţia populară şi se întâlneşte la cele mai importante momente din viaţa creştinilor: botez, nuntă şi înmormântare, dar și la alte zile mari.

Așa cum spune legenda, pâinea cu simbol de ofrandă trebuie să fie rotundă ca pământul ivit din apele sărate. De aceea, în tradiția românilor, forma pâinii de sărbătoare este colacul. Pâinea coaptă pentru sărbători se deosebește de cea de zi cu zi după conținutul aluatului, după forma ce i se dă și după felul în care este împodobită. Colacul are o semnificație aparte în tradiția populară și se întâlnește la cele mai importante momente din viața creștinilor: botez, nuntă și înmormântare. Colacii se fac de diferite forme și mărimi, în funcție de rolul îndeplinit. Se împletesc în două, trei, patru, șase, opt, chiar și în șaisprezece sau mai multe vițe. Prin formă, colacul sugerează infinitul și nemurirea, iar prin compoziție, res pectiv făina de grâu din care este frământat și sarea, este simbol al nemuririi pentru că așa cum grâul ca să încolțească și să crească se pune în pământ, tot așa și trupul omului se îngroapă în pământ ca după aceea să învie. Dacă la nuntă și botez colacul este semn de bucurie, la înmormântare colacul semnifică trecerea omului prin viață, închiderea ciclului vieții și un pod de trecere către o lume nouă, lumea de dincolo. Mai sunt însă și colacii de zile mari și cei ai colindătorilor, o bucurie a Sărbătorilor de iarnă. Prin forme și ornamente specifice fiecărui moment festiv sau ceremonial, pâinea devine astfel element component al actului de comunicare între membrii unei comunități. Pe lângă rolul ei social, nu mai puțin important este rolul ei festiv sau cel magico-ritual, caracteristici ale complexelor obiceiuri tradiționale românești.

Colacul de întâmpinare

Majoritatea etapelor nunții sunt însoțite de prezența unui colac. În Oltenia și Muntenia, bradul de nuntă e susținut de un colac pe care îl ia brădarul. În Transilvania, stegarii din alai poartă în mâini câte un colac mare, care le revine după ceremonie. În nordul Moldovei, tinerii primesc „colacul flăcăilor”. În sudul Transilvaniei, și animalele de la căruță sunt împodobite cu aceste pâinici. „Turta miresei”, „pâinea mirelui” sau „colacul de întâmpinare” sunt alte produse nelipsite de la nuntă. Colacul de întâmpinare trebuie să fie mare, de cel puțin 1,5 kg, dulce și rotund, din făină de grâu superioară, împodobit cu împletituri și motive florale. Este folosit pentru întâmpinarea nașilor de către miri și părinții lor. În unele regiuni are loc și trecerea nuntașilor pe sub colac – mirii sau cavalerii de onoare și nașii țin deasupra ușii un colac, formând un fel de boltă pe sub care trece fiecare nuntaș. Colacul de întâmpinare e folosit și atunci când oferim pe tavă pâine și sare, după datină, oaspeților.

Colacul sau turta miresei

Este elementul ce polarizează atenția generală, fiind de obicei rotund, împodobit cu diverse ornamente și împletituri, iar nașa este cea care se îngrijește de el. Motivul caracteristic al colacului de mireasă este împletitura, decorată sau nu cu pasări sau flori din aluat sau cu busuioc proaspăt. Colacul miresei poate fi rupt fie de nașă, în Oltenia, Muntenia, Moldova, fie de mireasă însăși, în Transilvania, deasupra capului ei, înainte de a pleca la cununie. După ruperea colacului (turtei), nașa miresei îl aruncă în formă de cruce peste cap, iar nuntașii care prind bucăți din el și le mănâncă se spune că vor fi fericiți și vor avea mult noroc în anul următor. Obiceiul vine de pe vremea Romei antice și reprezintă o binecuvântare din partea nașilor. Ruperea turtei deasupra capului miresei simbolizează fertilitatea, o căsătorie binecuvântată cu mulți copii.

Colacul mirelui

Colacul mirelui este un colac dulce, făcut din făină de grâu. În Moldova există obiceiul schimbului de colaci între mire și mireasă: vornicelul îi întinde miresei colacul mirelui, în schimb primește colacul miresei. După acest schimb de colaci, vornicelul se îndreaptă spre suita mirelui, ținând colacul sus, ca nu cumva careva dintre nuntași să-l ajungă și să-l rupă. Mirele primește colacul, îl sărută și îl împarte cu nuntașii lui, în semn de împărtășire a bucuriei comune.

Colacul mirilor

Atunci când se așază la masa mare, mirelui și miresei li se aduc doi colaci frumos împodobiți cu flori (jemne), pregătiți din aluat de cozonac. Mirii trebuie să-l rupă folosind doar o mână fiecare. Cine rupe partea mai mare din colac, se spune că va avea mai mare autoritate în noua familie. Apoi colacul e împărțit nuntașilor.

Colacii nașilor și ,,ploconul”

Sunt doi sau trei colaci mari, dulci, care se dau cadou nașilor în timpul nunții sau a doua zi după nuntă de către fini sau socri. Și pentru socri se coc patru colaci mari. La o săptămână după nuntă, însurățeii se duc cu părinții tânărului la părinții fetei, și le duc acești colaci, ca mulțumire pentru că le-au dat fata. În Moldova și în Dobrogea există obiceiul încuscririi, adică al schimbului de colaci între socri. Și nașii unui copil primesc colaci la botez. Colacul e împletit în patru sau șase vițe și este împodobit cu motive florale sau geometrice. Acești colaci au o semnificație anume. Se crede că așa cum acești colaci sunt mari, rotunzi și frumoși, așa va fi și viața pruncilor botezați. Cuvântul „colac“ a ajuns, în timp, să fie sinonim cu „plocon”, după ce locuitorii satelor aveau obiceiul de a merge la nași și cumetri, la zile mari, cu ploconul, adică le duceau colaci rumeni și bine crescuți, numai că la aceste copturi împletitura era înlocuită de figuri reprezentând găini, faguri de miere, poame sau miei. În ritualurile de înmormântare colacii sunt împletiți sub mai multe forme: fie sunt rotunzi, fie au formă de cruce ori de scară, pe care sufletul celui dispărut să urce către cer.

Tradiţia colacului pentru urători

Colacii sunt nelipsiți din casele românilor la fiecare sărbătoare mare, fiind prezenți cu bucurie și la Crăciun sau Anul Nou. Femeile satelor încă mai împletesc cununi din aluat pentru copii și alaiurile pe care le vor primi în casă. Colacii se fac în acest caz pe mai multe categorii. Micuți pentru copiii care vin de dimineață cu uratul, mijlocii pentru adolescenții care vin după prânz cu capra și ursul și împletiți în patru pentru tinerii care vin cu haiducii sau irozii. De asemenea, se face un colac mare ca pentru dus la biserică pentru cei care vin cu turca. La masa comună organizată de cetele de feciori din Transilvania adunate la Sărbătorile de iarnă, fetele aduc un colac frumos împodobit cu motive florale realizate din aluat.
Colacii pregătiți pentru colindători se numesc și colindeți. O legendă spune că acești colăcei se împletesc astfel încât să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse, mâna Crăciunesei, căreia soțul ei, Crăciun, i-ar fi tăiat mâinile pentru că a ajutat-o pe Maica Domnului să nască.

Articol realizat de Redacția Arta Albă