• Ovăzul este una dintre cele mai sănătoase cereale, conținând numeroase substanțe nutritive care nu ar trebui să lipsească dintr-o alimentație echilibrată.
• Deși este frecvent consumat la micul dejun alături de lapte, iaurt, miere sau sirop de arțar, ovăzul este folosit și la prepararea prăjiturilor sau biscuiților, iar făina de ovăz intră în componența pâinii fără gluten.
Aceasta cereală, sursă importantă de nutrienți și fibre, în varianta sa sălbatică a fost consumată încă din Neolitic și Epoca Bronzului.
Romanii, galii și teutoni cultivau ovăzul și îl utilizau sub formă de terci.
Preferând climatele reci, culturile de ovăz au prosperat în zone precum Scoția, Irlanda, Scandinavia și Germania. În aceste teritorii a fost un aliment de bază până în secolul al XIX-lea, fiind un ingredient specific preparării faimoasei mâncări tradiționale, „haggis“, din Scoția.
În Statele Unite însă, până la mijlocul anilor 1800, ovăzul a fost privit doar ca hrană pentru cai. Trebuie subliniat faptul că mare parte a teritorului USA din acea perioadă era reprezentată de terenuri și ferme agricole . Astfel, micul dejun al populației era bogat, fiind alcătuit din carne, ouă, pâine, cartofi, fructe și legume. Pe de altă parte, imigranții care continuau să sosească aici, îndeosebi în zonele urbane aflate în continuă expansiune, nu aveau nici mijloacele și nici resursele materiale pentru a se putea bucura de astfel de mese bogate de dimineață. În acest context, comerciantul imigrant de origine germană, Ferdinand Schumacher, întrevede în aceste discrepanțe o oportunitate de dezvoltare a unei noi afacerii. Începe prin a măcina ovăz în magazinul său din Akron, Ohio, folosind o moară manuală, similară unei râșnițe pentru măcinarea boabelor de cafea. Obține astfel fulgii de ovăz, care vor deveni în curând o componentă esențială în alimentația populației de imigranți. În doi ani deschide Compania „German Mills American Oatmeal“. Folosindu-se de o moară de apă, capabilă să genereze energia necesară pentru a pune în mișcare cele două pietre mari pentru măcinare, afacerea lui Schumacher reușea să umple, zilnic, cu fulgi de ovăz, 20 de butoaie de circa 82 de kg.
Mic dejun al imigranților din orașele americane
Metoda de măcinare folosită de Ferdinand Schumacher nu era una revoluționară. Acestă metodă era utilizată deja de secole. Ovăzul era decorticat prin frecarea între cele două pietre care se roteau în direcții diferite. Învelișul și reziduurile erau îndepărtate în această etapă de măcinare, rezultând așa numitele crupe de ovăz. Aceste crupe erau măcinate a doua oară, obținând un produs care putea fi consumat numai după ce era gătit timp de trei, până la patru ore.
Pentru a obține un produs de calitate superioară, unul dintre angajații lui Schumacher a avut ideea de a înlocui pietrele de moară cu lame rotative de cuțit. Acest lucru a redus substanțial cantitatea de reziduuri din produsul finit. Cu toate acestea, în continuare cam un sfert din ovăzul măcinat de compania lui Schumacher nu se putea comercializa. Astfel, în 1878 Schumacher investește într-un set de role de porțelan pe care le comandă în Anglia. Prin așa-numita tehnologie de rulare a crupelor de ovăz, reziduurile au fost eliminate complet și timpul de gătire a fost redus la o oră.
Noua afacere a lui Schumacher a prosperat rapid și, bineînțeles, au apărut și competitorii. În speranța de a reduce concurența, investitorii din F. Schumacher Milling Company optează să fuzioneze cu alte companii mai mici, creând astfel American Cereal Company. Compania a continuat să producă și să comercializeze ovăz, ambalat de acum în cutie de carton imprimată cu imaginea unui quaker (membru al unei secte protestante pacifiste și austere) și având menționate cu instrucțiuni de gătire.
În 1901, când compania a început să producă și alte produse suplimentare, a fost înființată o companie-mamă, cunoscută sub numele de Quaker Oats. Din păcate, la înființarea Quaker Oats Company, din conducerea companiei nu mai făcea parte Ferdinand Schumacher, îndepărtat de către ceilalți investitori de la conducere în 1899.
Dacă astăzi ovăzul este văzut de către nutriționiști ca parte a unei diete sănatoase și echilibrate, nu acesta a fost statutul lui dintotdeauna. Când Schumacher a început să macine ovăz în magazinul său alimentar din Akron, Ohio, presa a dezbătut intens fenomenul. Era de neimaginat ca oamenii să mănânce mâncare de cai!
Un aliment controversat
Caricaturi și editoriale apărute în toate ziarele vremii îi ridiculizau pe așa-zișii „mâncători de nutreț“, acuzându-i că fură mâncarea animalelor și vor începe în curând să „necheze“. Cu toate acestea, comunitatea medicală începe rapid să recunoască combinația unică de nutrienți conținută de ovăz, și beneficiile introducerii cerealei în alimentația de zi cu zi a oamenilor. Până la sfârșitul secolului al XX-lea, fulgii de ovăz, datorită conținutului echilibrat de proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine și minerale, sunt declarați parte integrantă a unei diete sănătoase.
În 1997, organizația americană Federal Drug Administration permite procesatorilor, care folosesc în producerea alimentelor fibre solubile din ovăz integral, să afirme că produsele lor pot reduce riscul bolilor de inimă, atunci când sunt consumate în cadrul unei diete sărace în colesterol și grăsimi saturate. De asemenea, conținutul de proteine de calitate ridicată face ca făina de ovăz să fie utilizată ca ingredient cheie pentru produsele din înlocuitori de carne.
Semințele plantei Avena sativa se recoltează toamna, iar boabele de ovăz reprezintă singurul ingredient din fulgii sau făina de ovăz. Boabele cu coaja mai subțire sunt de preferat, deoarece au un conținut ridicat de proteine și un conținut scăzut de amidon. Totodată, ovăzul cu coaja subțire va avea randament mai bun la prelucrare, de 60%, în comparație cu cel cu coaja mai groasă, cu randament de 50%. Având un conținut mai mare de grăsimi decât alte cereale, boabele trebuie procesate cât mai curând posibil după recoltare, pentru a se evita alterarea lor sau infestarea cu dăunători.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: De ce iubim ciocolata?
