• Construită pe malul Dunării după un proiect al lui Anghel Saligny, cea mai mare moară cu aburi din estul Europei este în prezent o ruină.
Trista poveste a morilor cu aburi din România, bijuterii arhitecturale la vremea lor, continuă cu Moara Violatos declarată monument istoric în anul 2004. La momentul inaugurării, Moara Violatos a fost considerată cea mai modernă moară pe bază de abur din sud-estul Europei, cu cea mai mare capacitate de producție. Realizată după proiectul marelui arhitect Anghel Saligny, reprezintă un reper vizual important al orașului Brăila, o filă din gloria industrială de altădată a orașului dunărean.
Povestea morii este legată de istoria familiei Violatos, negustori greci care se stabilesc în orașul de la Dunăre în jurul anilor 1800. La momentul stabilirii în Brăila, Violatos era deja un nume cunoscut în comerțul cu grâne, acesta fiind și motivul pentru care au continuat dezvoltarea afacerilor în domeniu.
Moara Violatos nu era singura moară brăileană amplasată pe malul Dunării. Alături de Moara Valerianos & Lykiardopoulos, cele două reprezentau atestarea prosperității industriașilor greci. În cartea „Brăila. Memoria orașului“, autoarea Maria Stoica subliniază importanța simbolică a celor două construcții: „Alegerea amplasamentului pentru cele două stabilimente pe malul Dunării şi rezolvarea la scară monumentală a volumetriei lor, deşi dictate, în principal, de raţiuni economice, erau subordonate funcţiei simbolice a reprezentării. Văzute dinspre Dunăre, morile impresionau prin soliditatea şi grandoarea arhitecturii şi creau impresia că oraşul întreg creşte din substanţa lor. Ele glorificau vizual prosperitatea oraşului şi o aşezau, sugestiv, sub semnul grâului.“
Glorie industrială a orașului dunărean
În „Monumentele istorice ale oraşului Brăila”, istoricul Ioan Munteanu descrie „Fabrica de făină Panait Violatos“, după cum era numită în epocă, drept „cea mai impozantă şi mai perfecţionată instalaţie din toată ţara şi, probabil, din întregul Orient, care, prin instalaţia electrică, oferea de pe Dunăre o privelişte feerică.“
Moara Violatos își ia numele de la proprietarul ei, omul de afaceri grec, Panait Violatos. Înainte de a deține moara care îi poartă numele, Panait Violattos a fost între anii 1889-1892 asociat la Moara Millas, un alt exemplu al avântului afaceriștilor greci din Brăila.
Cea mai mare cantitate din făina produsă aici era destinată exportului. La Expoziţia Internaţională de la Paris, din anul 1889, Iani Millas a obţinut Diploma de distincţiune şi Medalia de argint pentru calitatea făinii, iar Regele Carol I i-a acordat Coroana României în Grad de Ofiţer.
În urma succesului obținut, industriașii eleni își extind afacerea cumpărând morile Borghetti şi Lambridini, deținute până atunci de întreprinzători italieni. Investind sume mari de bani în noile afaceri, cei doi reușesc să producă patru calități de făină, cea mai bună pentru export din toată țara.
Un proiect ambițios
În anul 1892, Violatos solicită ieșirea din asocierea cu Iani Millas demarând ambiţiosul proiect al construirii celei mai moderne mori din sud-estul Europei. Din ură față de familia Millas şi pentru a lovi direct în interesele acesteia, după cum afirma Iani Millas, Panait Violattos a atras în afacerea sa, prin salarii mai mari, lucrători ai Morii Millas. Pe lângă toate acestea, s-a asociat cu nepotul lui Millas, Iani Valerianos.
Istoricul Ioan Munteanu consemnează că Fabrica de făină Violatos „a fost construită fără aprobarea consilierilor comunali şi în ciuda interpelării făcute de senatorul Butărescu despre violarea legii sanitare în cazul amplasării morilor cu aburi pe malul Dunării.”
Clădirea Morii Violatos a fost construită în anul 1896 pe malul Dunării, iar în anul 1897 a fost certificată drept printre cele mai mari din Europa. Aducerea grâului la moară pentru prelucrare se făcea direct din şlepuri printr-un canal subteran, amenajat sub nivelul de călcare de astăzi, dotat cu mecanică specială pentru introducerea cerealelor din şlepuri în fabrică pe cale automată.
Certificată drept printre cele mai mari din Europa
George Radu, inspector principal la Direcţia de Cultură Brăila declara în 23 aprilie 2013 pentru ziarul Obiectiv: „A fost ridicată pe piloni de lemn înfipţi în solul argilos, solidarizaţi cu elemente liniare din beton, suprastructura fiind realizată din cărămidă iar planşeele peste parter şi peste cele 5 nivele (dintre care două ocupate de depozitele colosale de făinuri de toate calităţile) din profile metalice cu placă din beton armat.
În timp, au fost executate mai multe lucrări de consolidare, cele mai multe fiind realizate după cutremurul din 1977, prin montarea unor tiranţi din oţel beton. La construcţie a fost utilizat betonul armat şi cimentul produs la Fabrica de Ciment Portland I.G. Cantacuzino din Brăila, astăzi demolată. La data construirii, era cea mai mare moară din sud-estul Europei, fiind alimentată cu energie electrică de motoare proprii, ce permiteau măcinarea unor cantităţi impresionante de cereale care, ulterior, erau exportate în Orientul Apropiat şi în nordul Africii.“
Din anul 1912, moara a avut acces la calea ferată, racordându-se nu numai la cheiul Brăilei, ci şi la drumul feroviar naţional. In anul 1921, avea un capital rulant de 20 de milioane lei aur. Datorită motoarelor Gottlieb Luther (importate din Braunschweig/Germania), de 1.200 de cai putere, care consumau opt tone de păcură zilnic şi electrificării, activitatea de producţie se putea desfăşura fără întrerupere, realizându-se până la 150 de tone de făină în 24 de ore. Mecanicii-şefi şi meşterii morari erau aduşi din străinătate, iar făina produsă aici era de calitate superioară, cea mai mare cantitate fiind destinată exportului.
Declinul fostei bijuterii industriale și arhitecturale
Declinul celebrei mori a început în anii 1940 când, din pricina problemelor financiare, a fost silită să-și declare falimentul. În anul 1944, ruşii au demontat toată maşinăria şi-au transportat-o în Rusia, iar în iunie 1948, fondul industrial al Morii Violatos, aflat sub sechestru judiciar, a trecut în patrimoniul statului. Clădirea a fost dezafectată, dar i s-au repartizat alte destinaţii care au menţinut-o în circuitul economic până în anul 2000.
„Imobilul din municipiul Brăila, str. Anghel Saligny nr. 1 denumit Moara Violatos este monument istoric de arhitectură clasat şi înscris ca atare în Lista monumentelor istorice din România ediţia 2004 şi este parte componentă spaţial – arhitecturală şi urbanistică semnificativă a următoarelor zone istorice protejate cu statut de monument istoric: Centrul istoric al municipiului Brăila şi Situl arheologic «Fosta Mitropolie a Proilaviei» monument istoric.
În perioada de după cel de-al doilea război mondial clădirea a fost naţionalizată schimbându-şi destinaţia, instalaţiile aferente morăritului au fost dezafectate dar păstrându-şi expresivitate arhitecturală exterioară”, explică directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Brăila, Ana Hărăpescu.
Moara Violatos, emblematica construcție de pe malul Dunării, mândria de altădată a orașului Brăila, a făcut obiectul unui lung proces deschis de moştenitorii familiei Violatos. Procesul a durat mai bine de zece ani, la finalizare moştenitorii având posibilitatea să opteze pentru câteva terenuri de pe faleză, inclusiv cel de sub moară, oferite în natură, sau pentru echivalentul acestora în bani, lucru pe care aceștia l-au preferat.
O filă de istorie abandonată
Clădirea, impresionantul monument istoric, este în prezent proprietate privată, fiind de mulți ani de vânzare. La începutul anului 2021 conducerea companiei Braiconf SA, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de cămăşi din ţara noastră, analiza mai multe opţiuni pentru mutarea fabricii de cămăşi din Brăila.
Printre aceste opţiuni se numărau şi două monumente istorice clasa A care permit activităţi de producţie și anume Moara Violatos şi Moara Lykiardopoulos. Totuși compania Braiconf a cumpărat în cele din urmă, cu 2,5 milioane de lei, terenurile fostelor platforme Comat SA și Remat SA din Brăila, pentru a construi noua fabrică.
Astfel, Moara Violatos, rămâne în continuare în patrimoniul orașului dunărean, „părăsită, lugubră, «de vânzare»“ (Adina Popescu, „Brăila – orașul și câinii“, Dilema veche), o filă de istorie glorioasă, acum doar o umbră a trecutului său celebru.
Surse foto: arhitectura-1906.ro, descoperabraila.ro, turismistoric.ro, brailaveche.wordpress.com.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Moara lui Assan – povestea unui monument de patrimoniu
