Industria de morărit și panificație cere sprijin, pe fondul scumpirilor

• Prețul pâinii va crește semnificativ până în iarnă, susține Aurel Popescu, președintele ROMPAN
• Scumpirea pâinii este imposibil de evitat în următoarele luni, costurile sunt influențate de prețul ridicat al grâului din această perioadă, dar și de majorările tarifelor la energia electrică
• Industria de morărit și panificație cere sprijin, o schemă de ajutor ca pentru HoReCa

Industria de morărit și panificație solicită o schemă de ajutor din partea statului pe fondul „creșterii nemaiîntâlnite a prețului la energie electrică”. Scumpirea pâinii este imposibil de evitat în următoarele luni, în condițiile în care costurile sunt influențate semnificativ și de prețul ridicat al grâului din această perioadă, „cel mai mare preț înregistrat în luna august din istorie”.

„Din păcate ne-am dezechilibrat total”, spune președintele ROMPAN

„Prețul grâului este acum 1.100 de lei/tonă adus la moară. Este cel mai mare preț înregistrat în luna august din istorie. Am mai avut în anii 2003-2004 o asemenea problema, dar a fost mai târziu, în lunile septembrie-octombrie, dar noi din 10 august suntem pe 1.100 de lei tonă de grâu, ceea ce este foarte mult. Noi am avut un preț mare la grâu și până în nouă recolta și atunci nu am modificat prețul pâinii, pentru că am zis că vine grâu din nouă recolta care e mai ieftin și ne echilibrăm, dar din păcate ne-am dezechilibrat total”, a declarat președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

Prețul pâinii va crește semnificativ până în iarnă

Președintele ROMPAN susține că prețul actual al grâului va influența și prețul pâinii, materia prima reprezentând până la 50% din costuri. În acest context, Popescu afirmă că prețul pâinii va crește semnificativ până în iarnă. „Dacă nu ținem pasul cu costurile la prețurile de vânzare, scrie faliment pe noi. Și așa foarte mulți se plâng că au probleme mari cu supermarketurile și vând în pierdere acum.  În mod cert vor fi acum niște scumpiri, vor mai fi în octombrie-noiembrie, când va veni prețul majorat al gazului. Pe de altă parte, sindicatele fac presiuni că totul se scumpește  și vor salarii mai mari pentru angajați. Ceea ce pot să va spun este că prețul pâinii va crește semnificativ până în iarnă. Cred că niciun agent economic nu își mai permite să nu modifice prețurile la majorările de costuri actuale. Când energia electrică a crescut de la 230 de lei/MWh la 478 lei/MWh”, a explicat președintele ROMPAN.

Industria de morărit și panificație cere sprijin

România a înregistrat anul acesta o recoltă de grâu record, respectiv 11,4 milioane de tone, a anunțat recent ministrul Agriculturii. Șeful ROMPAN subliniază însă că prețul grâului nu mai este influențat de producția națională, ci de ceea ce se întâmplă la nivel mondial, la Bursă de la Chicago, Bursă de la Paris. „Noi, când facem prețurile în România, ne uităm la MATIF. Într-adevăr, sunt niște cauze, dar eu văd cauza principala China. Care a cumpărat vreo 40 de milioane de tone de grâu mai mult decât normal, în timp ce producția mondială este mai mică. Vom mânca din stocuri și vom fi sub presiune tot timpul, dacă balanța rămâne așa”, avertizează  Popescu. În opinia sa, singura soluție viabilă pentru a putea supraviețui în această perioada este intervenția statului. Respectiv introducerea unei scheme de ajutor pentru morărit și panificație, similar cu ceea pentru HoReCa.

Schemă de ajutor pentru Industria de morărit și panificație

„Eu cred că statul trebuie să intervină. Pe de o parte, pentru populație, iar pe de altă parte trebuie să intervină și pentru noi, să primim ceva în legătură cu această creștere nemaiîntâlnită la energie electrică. Noi am solicitat Ministerului Energiei să ne facă o schemă de ajutor pentru morărit și panificație. Chiar investiții în energie verde, o schemă de ajutor ca la HoReCa, dar pentru susținerea prețului la energie. Am scris deja ministerului, am avut o întâlnire cu ministrul Energiei și cu un secretar de stat, care ne-au transmis că se lucrează. În acest moment aceasta este soluția”, a punctat șeful ROMPAN.

Salariile mici, cauza deficitului de forță de muncă

În ceea ce privește forță de muncă, Popescu a afirmat că este în continuare deficitară în acest sector. Oamenii vor să meargă la muncă în afară, pentru că se câștigă mai mult, după ce au fost calificați în țară, la locul de muncă. Potrivit acestuia, la ora actuală, în industrie se lucrează foarte mult cu străini și cu necalificați. De asemenea, președintele ROMPAN susține că grâul din nouă recolta este destul de bun din punct de vedere panificabil și în mod normal cantități importante o să meargă la export și în acest an. „România a fost și va fi întotdeauna o țară exportatoare de cereale”.

Citiţi AICI articolul Bani europeni pentru investiții în prelucrarea primară a cerealelor, din septembrie.

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.