• Culoarea este unul dintre cele mai importante repere senzoriale atunci când alegem ce produs să consumăm.
În secolul I, un cunoscut gurmand roman, Marcus Gavius Apicius, afirma în cartea sa „De re coquinaria“ că „mâncăm mai întâi cu ochii“. Este adevărat că, pe lângă miros și gust, culoarea reprezintă un reper extrem de important în alegerea unui produs. Acest lucru poate fi valorificat de către producători, urmărind comportamentul consumatorului și respectând trendurile pieței.
Culoarea unui produs are puterea de stârni anumite emoții, dar și de a influența gustul perceput de către consumator. Astfel devine un instrument important în marketing și branding.
Culoarea ca instrument de marketing
Marile companii se bazează pe studii care determină modul în care anumite culori influențează consumatorul. De exemplu, roșul evocă de obicei dorință, entuziasm și energie, iar unele cercetări chiar sugerează că trezește apetitul și îmbie la cumpărături spontane.
Un maro închis, profund, amintește de ciocolată și astfel creează un sentiment de răsfăț. Verdele fiind asociat cu plantele, cu natura, denotă sănătate, iar, luate împreună, roșul și galbenul, pot stimula foamea.
Colorează-ți viața!
Șeful Departamentului de Dezvoltare și Inovație pentru produsele din cacao al companiei Olam Food Ingredients, Wouter Stomph, a declarat pentru revista Bakery and Snacks, că roșul rămâne culoarea preferată de patiseri și cofetari, amintind de clasica prăjitură Red Velvet.
„Astfel am creat o întreagă gamă de pudre de cacao în nuanțe de roșu, pornind de la culoarea profundă, de roșu închis, până la roșu deschis, vibrant.“
„S-a decis crearea acestor nuanțe pentru a putea experimenta bucuria combinării bogăției gustului intens de cacao cu o trăire vizuală de excepție, fie că este vorba de un tort festiv de un roșu intens, sau de o neașteptată explozie de culoare în interiorul unui croissant“.
Pudră de cacao roșie
Wouter Stomph adaugă și faptul că în patiserie și cofetărie, pudra de cacao roșie este folosită în două scopuri: gust și aspect spectaculos. Gustul de cacao în produsele de copt nu este atât de puternic, datorită faptului că pudra de cacao este amestecată cu făină, unt sau vanilie. Astfel optând pentru folosirea pudrei de cacao roșie, produsul va avea o culoare inedită, ajutând și gustul de cacao să se afirme din amestecul de ingrediente.
Pudra de cacao neagră va conferi produsului o aparență de lux și răsfăț, atât vizual cât și prin aroma puternică și profundă.
Compania Olam Food Ingredients, pentru a acoperi această tendință a pieței de a folosi ingrediente ce stârnesc emoții intense în percepția consumatorilor, dezvoltă două variante de pudră de cacao premium, DeZaan D11CE, cu un gust intens de cacao și note de ciocolată și DeZaan D11R, cu un gust echilibrat de cacao, ușor amărui.
Aparență „Instagramabilă“
Produsele dorite de către consumatori trebuie să aibe o aparență „Instagramabilă“. Rețelele sociale au schimbat modul în care sunt alese alimentele. Companiile înceacă la nivel global să păstreze arome și formate clasice, dându-le interpretări moderne. În același timp sunt create combinații surprinzătoare de gusturi și culori.
Culori din extracte naturale
Chiar dacă o culoare vibrantă este visul oricărui creator de produse de patiserie și cofetărie, să poți pune acest lucru în practică este o adevărată provocare, mai ales păstrând tendința de a alege ingrediente naturale. Dacă înainte producătorii din industria alimentară nu se sfiau să folosească coloranți și arome sintetice, piața actuală și dorința consumatorilor de a alege produse sănătoase schimbă regulile jocului, iar companiile producătoare trebuie să se conformeze.
Curcuma, va oferi produselor o strălucitoare nuanță de galben. Sfecla roșie, afinele, în general plantele colorate intens vor ajuta produsele de patiserie și cofetărie să surprindă prin culoare, nefăcând compromisuri în ceea ce privește ingredientele de proveniență naturală.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: Evoluția pieței de ciocolată din România în pandemie – producția internă în scădere, consumul în creștere