„Făina mi-a marcat destinul“

„Aveam puțină făină în sânge când am intrat la facultate“, spune András Ignác, fostul director general şi actualul președinte al Consiliului de Administrație al celei mai puternice companii de morărit și panificație din Harghita

„Eu m-am născut într-o moară, moara din Bățanii Mari, o comună din Covasna, unde tatăl meu începuse să lucreze ca ucenic și ajunsese morar principal. Mai târziu,fiind fiul cel mai mare, tata a zis că o să facă din mine morar, iar eu, crescând cu această idee, am spus: «bine, atunci o să mă fac morar»“, povestește amuzat András Ignác, omul care a condus mai bine de 43 de ani destinele celei mai mari firme de morărit și panificație din Harghita, cunoscută astăzi sub brandul „Harmopan“, o îmbinare de succes a tradiţiilor zonei cu noile tendinţe.

Trei generații András în moara din Lueta

De vechea moară din Bățanii Mari s-a ales acum praful, spune cu regret András Ignác, care mărturisește că i-au rămas puține amintiri din acel loc. În schimb, destinul său şi al familiei sale se leagă de o altă moară mică, veche de peste 200 de ani, din satul harghitean Lueta.
În 1946, András Ignác avea patru ani, când tatăl lui și-a luat soția și copiii și s-a întors în Lueta, locul natal de unde plecase la 14 ani ca să învețe meserie. Obștea satului, care deținea moara, îl rugase să se întoarcă și să fie morar aici. De atunci, în vechea moară cu pietre din Lueta, trei generații de morari din familia András macină grânele.

Ferecatul pietrelor de moară, știință și artă meşteşugărească

Documentele satului Lueta arată că moara obștii a fost ridicată chiar înaintea bisericii de aici, pe la 1780.
Cele două pietre de moară, grele de aproape o tonă fiecare, cu care se macină şi astăzi, au fost cumpărate în 1909. Până prin anii ’60, când s-a făcut electrificarea morii, pietrele erau puse în mișcare de o roată acționată de apă. Roata veche din lemn era amplasată în afara morii și se învârtea sub forța șuvoiului de apă care cădea de la doi metri și jumătate, punând astfel în mișcare tot angrenajul de măcinare. Era greu însă, în perioada rece mai ales, pentru că atunci când apa îngheța, se bloca totul. Din păcate, povestește András Ignác, când a fost instalat motorul electric, bătrâna roată din lemn a fost abandonată și apoi s-a pierdut. În moară însă, timpul n-a mai schimbat mare lucru. Boabele de grâu, secară sau porumb intră și acum tot între pietre ca să fie zdrobite, iar calitatea măcinișului, făină sau uruială, stă şi în priceperea morarului. Pe de o parte, el trebuie să facă înainte de fiecare măcinare potriveala pietrelor, adică reglarea distanței dintre piatra fixă, numită în zonă zăcătoare, și cea mobilă, numită alergătoare, care este pusă în mișcare de un ax, acţionat la rândul lui acum de motorul electric, iar în trecut de apă. Distanța dintre pietre dă granulaţia făinii, mai fină sau mai grunjoasă. Pe de altă parte, viața și calitatea pietrelor de moară depind de întreținerea lor.
Ferecatul pietrelor, denumirea procesului de refacere (rectificare) a striaţiilor de pe suprafaţa pietrelor, în care intră boabele de grâu sau alte cereale, este atât știință, cât și artă. De calitatea acestui proces (ferecarea) depinde calitatea măcinişului. Este o operație migăloasă şi de precizie, care se face însă artizanal, cu un ciocan special, la fel ca acum sute de ani. Aproape o zi întreagă bate morarul, sau un ucenic priceput, cu ciocanul în piatră pentru a-i reface striațiile. András Ignác și fratele lui mai mic, Szilveszter, au învățat din copilărie știința ferecatului, de la tatăl lor, în moara din Lueta.

Din tată-n fiu

„În vacanțe, când eram elev, l-am tot ajutat pe tata la moară. Aveam, cum s-ar spune, deja făina în sânge, când am intrat la Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare din Galați. Acolo era singurul institut de profil din țară pentru industria alimentară și avea şi o specializare de morărit și panificație“, își amintește fostul director general al Harmopan SA. Viața a făcut ca, peste ani, când András Ignác era proaspăt numit director al Întreprinderii de Morărit și Panificație Harghita, mica moară din Lueta, în care învățase de la tatăl său tainele făinurilor, să treacă, pentru scurtă vreme, chiar în subordinea sa.
Când tatăl său a ieșit la pensie, i-a luat locul în moara din Lueta tot un András, Szilvesz­ter, fratele mai mic al lui Ignác. Acum, morar la Lueta este al treilea András, fiul lui Szilveszter. Și fiul lui András Ignác duce mai departe tradiţia familiei, el fiind actualul director al companiei Harmopan, post preluat după pensionarea tatălui său.

Directorul care n-a fost alungat după 1989

În 1965, proaspătul absolvent de facultate András Ignác a fost repartizat în Târgu Mureș, la Mopan, în vremea aceea Întreprinderea de Morărit și Panificație, iar șase ani mai târziu, s-a întors acasă, în Miercurea Ciuc.
„Din ’71 până în ’74 am fost diriginte de șantier și m-am ocupat de construirea stațiilor de îmbuteliat apă minerală pentru fabricile de la Sâncrăieni și Tușnad.
În ’74, directorul Fabricii de morărit-panificaţie din Harghita a fost schimbat și, pentru că eu aveam și specialitatea morărit, partidul nostru m-a pus pe mine director“, spune András Ignác. „Iar de atunci, tot director am fost până la partidul celălalt, cel de după 1990“, glumește el.
În ultima parte a anului 1989, când „Ceaușescu nu murise încă, dar şi în anul următor, când portarii știau deja că directorii trebuie dați afară“, nici un angajat nu i-a cerut directorului András Ignác să plece. Este de înţeles acum de ce, pentru că directorul și-a făcut în mod corect datoria: a păstrat ce-a fost bun, n-a dărâmat nimic doar de dragul schimbării, ba mai mult, a clădit, reușind astfel să țină firma pe linia de plutire, în haosul economic creat la trecerea de la planurile cincinale socialiste la fragilitatea începuturilor economiei de piață. „În ’89, la Revoluție sau ce-o fi fost atunci, la noi în întreprindere, nici în timpul evenimentelor și nici după, nu s-a oprit producția nicio clipă și cu toții ne-am continuat activitatea. Nici eu nu am fost pus în situația să fiu alungat din întreprindere. Sigur că acest lucru, ca de altfel tot ceea ce s-a făcut până în ’90, nu a fost uitat și nu a fost pus la pământ, iar asta a contat, zic eu, foarte mult. Așa cum era, nu toată industria din România era un morman de fier vechi, cum declara atunci Petre Roman. Nu spun că puteam păstra 100% industrie românească, dar 25-30% trebuia să rămână în picioare“, crede fostul director, care a demonstrat că, prin muncă și respect pentru angajați, parteneri și clienți, societatea de morărit și panificație pe care a condus-o era o afacere profitabilă.

Ultimul tren spre succes

În ’95, mărturisește András Ignác, a prins ,,ultimul vagon din ultimul tren“ și a reușit să privatizeze societatea prin metoda MEBO. Acest tip de privatizare presupunea trecerea unei unități economice din proprietatea statului în proprietatea salariaților. Prețul acțiunilor era stabilit de stat, iar acțiunile puteau fi cumpărate și cu certificate sau cupoane de proprietate, dar numai de către angajații unității respective. ,,Cea mai mare satisfacție a mea acum, după mai bine de 22 de ani, este că peste 1.000 de familii ale unor angajați din vremea privatizării beneficiază şi astăzi de rezultatele acestei întreprinderi, ceea ce, cred eu, înseamnă foarte mult. Aceasta este o realizare cu care foarte puține companii se pot mândri, cel puțin în județele din regiune. Bunele relaţii cu angajații s-au păstrat, dovadă că din ’95 și până în prezent acționarii au primit dividende an de an. Este vorba despre acționarii care dețin cel puțin un pachet de 5.000 de acțiuni, din cele şapte milioane cu valoare de câte un leu care reprezintă capitalul social al companiei Harmopan SA”, explică actualul președinte al Consiliului de Administrație. Tot domnia sa caracterizează cheia reușitei printr-un dicton englezesc: nu e nevoie de mulți oameni excepționali, ci de oameni silitori, care își fac treaba bine. „Nici noi nu am făcut ceva excepțional, ne-am făcut treaba așa cum trebuia să fie făcută“.

Patrimoniul Harmopan

Harmopan SA deține în prezent două unităţi de producţie în Miercurea-Ciuc, unde este şi sediul companiei, şi câte o unitate de producţie în oraşele Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni şi Topliţa. În cadrul platformei ce găzduieşte sediul administrativ funcţionează şi o secţie de napolitane, un depozit en-gros, un magazin de desfacere non-stop şi un bistro. Compania exploatează şi gestionează și patru mori – două de grâu, una de porumb şi una de secară – capacitatea totală de depozitare a cerealelor fiind de peste 5.000 tone, iar capacitatea de măciniş de 220 tone pe zi. O parte a produselor fabricate sub brandul Harmopan este pusă în vânzare prin cele 39 de magazine proprii, de pe tot teritoriul judeţului Harghita, dar şi în oraşele Braşov, Sovata, Târgu-Mureş.


Echilibru între produsele tradiționale și trendurile pieței

Harmopan și-a câștigat renumele de a fi păstrătoare de tradiții, în special de produse tradiționale secuiești. Dar în același timp, sub brandul Harmopan apar produse din noile tendințe ale pieței de panificație. ,,De exemplu, producem pâinea de casă tradițională, cu cartofi, de 2 kg sau puțin peste. Cel mai mare gramaj este acum de 2.200 g, deși pe vremuri era și de 3.000 g. În utimii 17 ani, nu am mai făcut pâini cu gramaj mai mare de 2.500 g. Momentan, acest produs reprezintă cam 30% din producția de pâine. În rest, ne axăm pe diversificare, pentru că acum se cere mult mai mult și pâinea din grâu cu extracție cât mai mare, și pâinea din făină integrală, făină neagră sau cu tot felul de adaosuri şi semințe. Dacă nu oferi şi aceste sortimente, faci cu greu față, având în vedere că unitățile mici, aproape toate, fac pâine tradițională, adică au preluat foarte mult din sortimentele noastre tra­­di­­ționale“, explică András Ignác. Cerințele pentru produse speciale au apărut de vreo zece ani, dar cererea pentru produse noi, pentru specialități, s-a intensificat în ultimii cinci ani. „Din punct de vedere al valorii, nu al cantității, cu aceste specialități am ajuns cam la 40% din valoarea de producție. Se vede clar o schimbare a gustului și a cerinței consumatorilor. Când spun specialități mă refer la cornuri, franzele, toate produsele care au un gramaj sub 200 g. Mă refer aici însă și la pâinea cu semințe, pâinea nea­gră cu adaos de diferite seminţe, chiar de cereale, chifle etc. Pogăcelele, de pildă, sunt specifice zonei noastre, chiar o specialitate pe care nu o găsești deloc în alte părți“, mai spune András Ignác. Un alt produs specific, care se cere vara, dar care nu se face în cantități mari, este pâinea coaptă pe foi de varză, o pâine care provine din vechile gospodării țărănești din Secuime. Pâinea asta are și un gust mai aparte, pentru că, la coacere, foaia de varză se înglobează în coajă, apoi aroma ajunge în miezul pâinii, conferindu-i umiditate și o aromă deosebită.


„Revoluția“ tehnologică

Privind retrospectiv, din ’74, când a fost numit director, și până azi, când este președintele Cosiliului de Administrație, András Ignác crede că transformările cele mai importante prin care a trecut întreprinderea, dar și provocările cele mai mari au survenit după anii ’90. Firma a păstrat tradițiile, dar a făcut și o adevărată ,,revoluție“ tehnologică, fără de care nu ar fi putut să rămână în competiția dură a economiei de piață.
În economia socialistă de stat aproape toate utilajele erau de producție românească. „Singura fabrică de utilaje de panificație era la Slatina, de unde adusesem cuptoarele tunel, cu vatră fixă. Tuburile de încălzire cu aburi se fabricau la Baia Mare. Pentru morărit se aduceau utilaje în special de la Toplița, dar existau mai multe fabrici, iar mașinile de griș se făceau la Bucureşti. În anii ’80, se produceau deja mașini de modelat rotund și lung, așa-numita ciupercă (mașina conică), dar și mașini de divizat. Problema cu aceste utilaje era însă fiabilitatea lor scăzută, aveam multe probleme cu întreținerea lor. Pentru franzele, mecanizarea se făcea mult mai ușor. Dar, în județul nostru, se făcea pâine mare, de 2, 3 și chiar 4 kg, iar pentru asta mecanizarea aproape că nu exista şi nu se găseau soluții. Și acum, pentru gramajele acestea mari, sunt încă probleme.
În anii aceia, în acele condiţii, noi tot încercam să avansăm cu tehnologia și să modernizăm, dar am rămas la fel până în ’90. După aceea, au apărut oportunitățile de import și, încet-încet, au venit tot felul de firme cu diverse oferte. Sosise, în sfârşit, timpul în care visele de retehnologizare puteau deveni realitate. De atunci, chiar s-a simțit revoluția tehnologică, prin trecerea de la multă manufactură la industrializare și la o tehnologie avansată. Astfel, până în prezent s-au făcut foarte multe modernizări şi la mori, și la panificație“, își amintește fostul director András Ignác. La ora actuală, Harmopan SA deține cele mai avansate tehnologii de producție în panificație și morărit din regiune.