• Consumul de produse locale este în creștere, afirmă analiștii de la iSense Solutions.
Consumul de produse locale devine o tendință în ultima perioadă în rândul consumatorilor din mediul urban din România. Un studiu efectuat de către iSense Solutions arată că un procent de 64% dintre consumatorii români consideră că piața producătorilor locali va înregistra o creștere în următorii 5 ani.
Imaginea „producătorului local” este de regulă asociată cu produse de calitate superioară și sănătoase în același timp, prin folosirea de rețete autentice tradiționale. Gustul autentic al produselor oferă consumatorului și experiența emoțională de rememorare a copilăriei, a vieții lipsite de griji. La acestea se adaugă și sustenabilitatea, deoarece susțin comunitățile zonelor de proveniență și economia națională.
Consumatorii intervievați privesc diferit conceptul de „producător local”. 37% dintre consumatorii români situați în mediul urban consideră că acesta oferă produse alimentare care au la bază rețete tradiționale românești. 36% dintre intervievați consideră că trebuie să comercializeze produsele în localitatea sau regiunea în care sunt produse, iar un procent de 29% consideră că producătorul local se ocupă și de vânzarea produselor. Alți 22% dintre consumatori cred că un producător local este acela care utilizează forța de muncă românească sau locală pentru a-și crea produsele.
Produse preferate
În ceea ce privește principalele produse pe care le achiziționează de la producătorii locali, 92% dintre românii intervievați achiziționează fructe și legume, 54% produse alimentare prelucrate, 17% produse vestimentare, 15% mobilier și 14% produse pentru grădină și bricolaj.
Întrebați care sunt motivele pentru care aleg produsele românești, 64% dintre consumatori afirmă că sunt mai gustoase, 56% doresc să susțină afacerile locale, 54% consideră că sunt mai sănătoase, iar 54% declară că le aleg pentru gustul tradițional românesc.
Cum aleg consumatorii producătorul local? 63% dintre români află despre acesta de la prieteni sau familie, 42% din magazinele specializate, 38% de la raft, 37% de pe Facebook, 15% de pe bloguri sau forumuri și un procent de 15% din reclamele TV.
Laura Roșca, Qualitative Research Director iSense Solutions, subliniază: „Producătorii locali sunt asociați cu tradiția, cu rețetele cunoscute, iar sentimentul de mândrie și susținere a producătorilor locali este puternic prezent în rândul generației Z, aici existând o posibilitate minunată de business targetând acest segment. De asemenea, sustenabilitatea reprezintă un trend care a crescut foarte mult în timpul pandemiei. Oamenii conștientizează importanța susținerii comunităților locale și, totodată, susținerea economiei naționale.”
Produsele locale – modalități de achiziționare
Studiul iSense Solutions arată totodată și faptul că 37% dintre românii din mediul urban și-ar dori să cumpere produse locale de pe platforme dedicate producătorilor, 19% de pe site-urile supermarketurilor sau hipermarketurilor, iar 15% își doresc să folosească în achiziționarea produselor dorite comunitățile online de producători prezente pe social media.
Achiziționarea produselor locale se confruntă, din păcate, și cu obstacole. 38% dintre românii care locuiesc în orașe se plâng de lipsa disponibilității anumitor produse pe tot parcursul anului, 33% semnalează prețul mai ridicat al produselor locale, comparativ cu cel al brandurilor internaționale. Tot un procent de 33% dintre consumatorii și-ar dori ca magazinele să ofere o varietate mai mare de produse și 27% consideră că vizibilitatea la raft a produselor locale este redusă.
Studiul iSense Solutions a fost efectuat pe un eșantion de 1.004 de participanți, desfășurat în lunile ianuarie – februarie, anul curent. Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populația utilizatoare de Internet din mediul urban.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă.
Citiți pe Arta Albă și: Piaţa pâinii, între tradiţie şi inovaţie