Consumul de pâine ambalată – creştere cu două cifre în timpul restricţiilor anti-Covid

• Consumul produselor de panificaţie ambalate a înregistrat o creştere de peste 6%, în 2020, comparativ cu 2019, în timp ce consumul de produse neambalate a scăzut cu 11% sau chiar mai mult, arată un studiu realizat de Gira

Consumul produselor de panificaţie ambalate a înregistrat o creştere de peste 6%, în 2020, comparativ cu 2019. În schimb, consumul de produse neambalate a scăzut cu 11% sau chiar mai mult, arată studiul realizat de Gira. Produsele ambalate sunt, prin urmare, marii câştigători ai pandemiei, în special pâinea ambalată, care a înregistrat o creştere de două cifre în timpul restricţiilor anti-Covid, se arată în studiul citat.

Ambalajele de protecţie le-au oferit consumatorilor siguranţă

Ambalajele au oferit consumatorilor o siguranţă şi aceasta este o tendinţă care ar trebui să continue pe termen lung, relatează Gira. În multe ţări, produsele de panificaţie ambalate au fost, de asemenea, încurajate de supermarketuri, deoarece personalul din spaţiile de producţie pentru produse de panificaţie a fost adesea repartizat în alte departamente şi multe laboratoare din magazine au fost închise, cel puţin temporar.

Consumul  de produse de panificaţie a scăzut, anul trecut, cu 7% la nivel european

Criza COVID-19 a avut, de asemenea, un impact asupra strategiilor de aprovizionare cu produse de panificaţie. La nivel european, estimările Gira pentru 2020 indică o scădere cu 15% a producţiei artizanale de produse de panificaţie proaspete, în timp ce producţia industrială (produse ambalate) ar fi înregistrat o scădere de doar 5 procente. Consumul  de produse de panificaţie în general a scăzut, anul trecut, cu 7% la nivel european, afirma aceeaşi sursă.

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.