Consumul de cereale integrale în România

• Consumul de cereale integrale în România, conform unui studiu realizat de compania Nestlé, se menține în continuare relativ scăzut.

Studiul efectuat de compania Nestlé în colaborare cu agenția de cercetare MASMI arată că, deși românii cunosc beneficiile cerealelor integrale, nu le consumă decât de 2-3 ori pe lună.

Cifrele oferite pe 15 noiembrie 2022, în cadrul celei de-a patra ediții a Zilei Internaționale a Cerealelor Integrale, confirmă că 84% dintre români știu că cerealele integrale sunt bogate în fibre, 69% recunoscând și rolul acestor alimente în reducerea riscului anumitor boli cronice. Numai un procent de 36% dintre consumatori consideră gustul drept factor de evitare a produselor pe bază de cereale integrale.

Cu toate acestea, consumul de cereale integrale în România rămâne scăzut. Doar 16% dintre români consumă cereale integrale mai mult de 5 ori pe săptămână. În rândul copiilor, consumul mediu de cereale este de 3 ori pe săptămână, 28% consumând de 2-3 ori pe săptămână, 21% de 4-5 ori pe săptămână și 18% mai mult de 5 ori pe săptămână.

Consumul de cereale integrale

Importanța cerealelor integrale

În cadrul întâlnirii desfășurată cu ocazia Zilei Internaționale a Cerealelor Integrale, experții în nutriție și dezvoltare durabilă și organizațiile de top dedicate promovării cerealelor integrale, reuniți în parteneriatul „Inițiativa privind Cerealele Integrale/(Whole Grain Initiative“, au discutat despre importanța cerealelor integrale în crearea unor sisteme alimentare mai sănătoase, mai durabile și mai reziliente la nivel mondial.

Pentru a scoate în evidență importanța la nivel global a introducerii cerealelor integrale în sistemele alimentare, acestei inițiative i se alătură și Programul Alimentar Mondial/World Food Programme și Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

Consumul de cereale integrale nu este bun doar pentru sănătatea oamenilor, ci și pentru planetă. În 2019, Comisia Lancet  a propus o dietă mondială sănătoasă, bogată în cereale integrale, fructe, legume și săracă în zahăr, ulei, grăsimi. Ei au sugerat că acest nou mod de a mânca ar putea reduce dispariția animalelor sălbatice cu până la 46%, ar putea opri defrișările și ar putea reduce cu cel puțin 30% emisiile de gaze cu efect de seră realizate pentru producția de alimente.

Consumul de cereale integrale

Mic dejun sănătos

Nicolae Iacob, Business Executive Officer la Cereal Partners Worldwide (CPW), divizia de cereale de mic dejun a companiei Nestlé declară:  “Scopul nostru este de a face micul dejun mai bun și mai sănătos. De aproape două decenii, evoluăm și ne adaptăm rețetele pentru a crește cantitatea de cereale integrale din produsele noastre. Astfel, am crescut cantitatea de cereale integrale din cerealele noastre pentru mic dejun cu peste 50% în medie. Cu excepția Corn Flakes, în toate produsele vândute pe piața din România, cerealele integrale sunt ingredientul numărul 1. 100% dintre cerealele pentru mic dejun pentru copii au cerealele integrale ca ingredient principal”.

Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție în cadrul Nestlé România, Bulgaria și Țările Adriatice adaugă:„În ultimii 20 de ani, am reușit să reducem cu 25% conținutul de sare și cu 20% conținutul de zaharuri din cerealele noastre pentru mic dejun. De asemenea, cerealele Nestlé pentru micul dejun nu conțin coloranți sau arome artificiale.

Vitamine adăugate

Pentru că suntem cea mai mare companie alimentară din lume, suntem într-o poziție unică – suntem pe mesele a milioane de familii în fiecare dimineață. îi putem ajuta pe consumatorii noștri să-și crească aportul de cereale integrale începând cu prima masă a zilei. Toate cerealele noastre pentru copii sunt îmbogățite cu vitamine și minerale, printre care și vitamina D. Multe ghiduri de nutriție susțin că alimentele fortifiate sunt una dintre sursele importante de vitamina D mai ales în timpul sezonului rece, când expunerea la soare este limitată.”

În vederea creșterii consumului de cereale în rândul populației din România, Institutul Național de Sănătate Publică și ROMALIMENTA (Federația patronatelor din industria alimentară) au semnat un protocol de colaborare prin care își propun să creeze un context favorabil adoptării unui comportament nutrițional sănătos pentru populația din România.

Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă

Citiți pe Arta Albă și: Ovăzul – îndrăgita cereală a dimineților noastre

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.