Agenţia de Calitate şi Marketing pentru Produsele Agroalimentare, în România

  • În 2022, România va avea o Agenţie de Calitate şi Marketing pentru Produsele Agroalimentare
  • Agenția va garanta că produsele tradiţionale româneşti sunt autentice

 Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că și România va avea, de la începutul anului 2022, Agenţia de Calitate şi Marketing pentru Produsele Agroalimentare. Aceasta va avea ca scop promovarea şi garantarea faptului că produsele tradiţionale româneşti sunt autentice.

Agenția va oferi Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) posibilitatea sprijinirii producătorilor locali, alături de implementarea schemelor de calitate pentru produsele alimentare. Prin intermediul noii structuri, ministerul are o strategie privind achizițiile publice pentru produsele alimentare și va realiza și programe de educare a consumatorului.

 Un model european care funcţionează peste tot”

Pentru a înlătura practicile neloiale, dar și pentru a stabili relații corecte între comercianți și consumatori, Agenția va fi cea care va garanta autenticitatea produselor.

„De la începutul anului viitor, acest lucru va fi pus în practică de Agenţie. Este un model european care funcţionează peste tot. Și este un parteneriat public – privat. Comitetul de coordonare este format din mediul asociativ şi instituţii cu obiective clare şi cu buget.  Vor face promovarea pe scheme de calitate. Astfel,  toți consumatorii care caută produse sănătoase sau româneşti vor avea din partea statului garanţia că acelea sunt chiar produse autentice. Asta trebuie să facă Agenţia, să le promoveze şi să garanteze autenticitatea şi calitatea lor”, a declarat  Ministrul Agriculturii.

Cum va funcționa Agenţia de Calitate şi Marketing

Agenţia va lucra pe baza strategiei realizate împreună cu mediul asociativ, cu echipa de la Casa de Comerț Agroalimentar „Unirea” și va folosi fonduri europene care nu au fost utilizate până în prezent.

Legea pentru înființarea Agenției pentru Calitatea și Marketingul Produselor Agroalimentare cuprinde procedura privind înregistrarea produselor în cadru oficial și procedura de atestare a produselor înregistrate în cadrul schemei, dar și specificaţiile pentru recunoaşterea acesteia, metoda de evaluare a conformităţii, modalitățile prin care se pot modifica specificaţiile validate. De asemenea cuprinde documente de referinţă (legislaţia specifică), beneficiarii eligibili ai schemei, definiţii, o propunere de logo, precum şi modele de formulare.

Reamintim că în anul 2018, Guvernul a aprobat înființarea Casei Române de Comerț Agroalimentar „Unirea”, o societate comercială prin intermediul căreia trebuia să se realizeze mecanismul necesar achiziției, sortării, procesării primare, standardizării și distribuției către rețelele comerciale interne sau de export. Societatea a funcționat o perioadă, apoi au apărut probleme administrative și litigii. În 2019 Corpul de Control al ministrului Agriculturii a început verificări după ce membrii Consiliului de Administrație au semnalat „grave probleme privind modul de cheltuire a bugetului alocat Casei de Comerț”.

Vezi ce spune Legea prin care s-a înființat  Agenţia de Calitate şi Marketing al Produselor Agroalimentare

Citește și  Record la producția de grâu

Înscriere la Newsletter

Articole similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Instagram

Articole recente

*Prin completarea câmpurilor ești de accord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR și înscrierea la Newsletter Arta Albă.