• Măsura de finanțare pentru microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii pentru investiții în cele 6 județe ale Regiunii Sud-Est, printr-un apel de proiecte finanțat din fonduri europene, este pregătită de lansare.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est a scos în dezbatere publică proiectul de ghid al solicitantului pentru Apelul de proiecte 1.6 – Operațiunea A.2 Creșterea competitivității IMM-urilor, din cadrul Programului Regional (Regio) Sud-Est 2021-2027, mai precis ajutor financiar pentru firmele eligibile cu sediul social sau punct de lucru în unul din cele 6 județe ale regiunii Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea.
Cheltuieli eligibile în cadrul Schemei prin ajutor de stat regional sunt:
- cheltuieli pentru amenajarea terenului;
- cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului;
- cheltuieli pentru investiția de bază;
- cheltuieli cu active necorporale exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează în vederea desfășurării activității finanțate;
- cheltuieli pentru organizarea de șantier și conexe organizării de șantier;
- cheltuieli diverse și neprevăzute, care sunt în strânsă legătură cu investiția inițială;
- cheltuieli cu achiziționarea de instalații/echipamente specifice economiei circulare sau activități de dezvoltare de noi lanțuri de aprovizionare ecologice; Cheltuieli cu achizitionarea de instalații/echipamente specifice recuperării și reutilizării materiilor prime, materialelor și produselor prin reintroducerea în procesul principal de fabricație sau prin crearea de noi produse/servicii, pentru dezvoltarea de noi activități economice necesare integrării în lanțurile valorice;
- cheltuieli pentru simbioză industrială;
- cheltuieli pentru cote;
- cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț.
Activitățile eligibile în cadrul Schemei prin ajutor de minimis sunt:
- activități legate de promovarea amprentei de mediu a produsului/organizarea studiilor privind amprenta de carbon;
- sprijinirea designului produsului pentru durabilitate, reparabilitate, reutilizare, upgradabilitate și reciclare;
- proiectare şi asistenţă tehnică;
- activități de marketing și internaționalizare;
- activitatea de audit financiar extern;
- activităţi obligatorii de publicitate şi informare aferente proiectului.
Valoarea eligibilă aferentă componentei finanțabile prin ajutor de minimis nu poate depăși 10% din valoarea eligibilă totală a investiției.
Investițiile propuse prin proiect, trebuie să vizeze un singur domeniu de activitate (clasă CAEN) care constituie obiectul proiectului. Codul CAEN pentru care se solicită finanțare poate fi principal sau secundar.
Valoarea minimă și maximă nerambursabilă a unui proiect
Valoarea minimă nerambursabilă a unui proiect: 220.000 euro, respectiv minimum 20.000 euro prin ajutor de minimis si minimum 200.000 euro din ajutorul de stat regional.
Valoarea maximă nerambursabilă a unui proiect: 1.500.000 euro, respectiv maxim 200.000 euro prin ajutor de minimis si maxim 1.300.000 euro din ajutorul de stat regional.
Conform calendarului orientativ al programului Regio 2021-2027, se preconizează ca deschiderea apelului de proiecte să se desfășoare prin sistemul electronic MySMIS2021 în luna august.
Articol realizat de Gabriela Dan, Redactor Arta Albă
Citiți pe Arta Albă și: AFIR a publicat spre consultare Ghidul solicitantului aferent Intervenției DR-23