Prețul produselor în panificație

Valoarea produselor reflectă efortul şi volumul de muncă depus?

Puțini sunt cei care cunosc faptul că, la începutul  secolului XX, prețul pâinii din București era apropiat celui din Paris sau din alte orașe mari din Statele Unite ale Americii. De exemplu, în 1900, pâinea costa 24 de bani la București și 38 de bani la Paris. Acum, prețul a ajuns la 2,78 lei în țara noastră și 9,32 lei în Franța. Ce s-a schimbat între timp și cum am ajuns în pragul de a nu mai comercializa pâinea la adevărata ei valoare? Răspunsul pare să aibă la bază factori economici. Totuși, situația actuală indică faptul că există posibilitatea ca prețurile să se alinieze din nou la nivel european, dacă România va adera la zona euro. La începutul anului 2018, guvernatorul Mugur Isărescu preciza că prețul produselor alimentare de bază, implicit al pâinii, va crește.

Conform ultimului raport Eurostat, în România, în anul 2018, prețul pâinii și al cerealelor a fost cel mai scăzut din Europa, fiind aproape la jumătate (54%) faţă de media UE.

Specialiștii din domeniu consideră că prețul actual al produselor de panificație nu reflectă calitatea acestora și volumul de muncă depus. Albert László, directorul general al Companiei Harmopan din Miercurea Ciuc, susține faptul că „prețul produselor de panificație în țara noastră este ținut în mod artificial la un nivel foarte scăzut”. În acest context, deși pâinea se vinde mai ieftin decât ar trebui, se observă o reducere a consumului acesteia la nivel național. Românii nu apreciază produsele de panificație la adevărata lor valoare, chiar dacă brutarii depun eforturi uriașe în a folosi materii prime de calitate și echipamente de ultimă generație. „O pâine tradițională, fabricată din materii prime scumpe, cu tehnologie în trei faze – prospătură, maia, aluat – cu timp de fermentare îndelungat, care asigură gust, structură, miez și prospețime mult mai bune, are profitabilitate mai mică  decât o pâine fabricată cu o tehnologie scurtă, prin frământare directă, cu mult mai puțină manoperă”, afirmă directorul Harmopan.

Probabil că, în timp, piața din România va ajunge să facă diferența dintre pâinea industrială de supermarket (produsă pe bandă, rapid, uniform și cu adaosuri) și pâinea artizanală, veritabilă (realizată cu timp și cu ingrediente naturale)”, completează Adina Bugescu, pre-sales manager la Brutăria Prospero din Timișoara.

Prețul pâinii este mai mic în România şi din cauza cheltuielilor cu forța de muncă, ce sunt mai mici decât media europeană. În curând, acestea se vor alinia celor din Europa, este de părere preşedintele Asociaţiei pentru Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu: „în ultimul timp se constată o creștere semnificativă a acestor cheltuieli și într-un an sau doi ne vom apropia de media europeană la capitolul forță de muncă”. Pe de altă parte, bugetul alocat pentru materia primă, energie, combustibil și alte utilități este asemănător cu cel din alte state europene. „Eu nu cred că munca brutarilor de la noi din țară este inferioară celei depuse de brutarii din Vestul Europei (Austria, Germania) și cu toate acestea există diferențe mari de preț. Dacă la noi un kilogram de pâine este 3 – 4 lei, în Vest este 3 – 4 euro. Deci prețul este de aproximativ 4 ori mai mare”, declară Kobai Elek, administratorul Brutăriei Eldi din județul Mureș.

Care ar trebui să fie preţul corect al kilogramului de pâine la poarta fabricii?

Consumul de pâine pe cap de locuitor în România este cu mult peste media europeană, deși tendința de consum la nivel național este în scădere. Pentru a stabili „prețul corect”, specialiștii din domeniu ar trebui să fie atenți la situația din Europa, pentru ca prețul agreat să fie cel puțin la nivelul mediei europene (nu la jumătatea mediei aşa cum este în prezent). Factorii care stau la baza stabilirii prețului pâinii sunt: cererea și oferta pieței, cheltuielile producătorilor (materii prime, utilaje, forța de muncă, utilități etc.), nivelul de trai al consumatorilor, concurența (loială sau nu).

Aurel Popescu evidențiază faptul că în industria panificației din România există o concurență neloială, ceea ce înseamnă că o parte din producție (aproximativ 30%) se realizează fără acte. Pe fondul acestor nereguli și dezechilibre, produsele de panificație se vând mai ieftin decât ar trebui, iar piața este foarte sensibilă la creșterea prețului pâinii. Existența unei concurențe neloiale în industrie este invocată și de administratorul Brutăriei Eldi şi explicată prin prisma triadei: volum de producție – calitate -preț. „Din păcate, astăzi accentul cade pe a produce cât mai mult și a vinde la un preț cât mai mic, în loc să se producă mai puțin, la o calitate superioară și implicit prețuri mai mari”.

Cum poate statul român să susțină industria panificației?

Statul român este un actor important, care ar putea interveni pentru a susține industria panificației și a regla dis­func­ționalitățile existente. Câteva dintre măsurile pe care le-ar putea lua și pe care producătorii și le doresc sunt: reducerea/eliminarea taxelor la alimentele de bază, îmbunătățirea infrastructurii, reducerea evaziunii fiscale, regândirea sistemului de învățământ. Albert László, directorul general al Companiei Harmopan, consideră că „prin reducerea sau eliminarea taxelor, contravaloarea acestora s-ar putea folosi atât pentru creșterea salariilor forței de muncă, cât și pentru investiții în vederea optimizării producției. În plus, dacă statul ar dezvolta infrastructura, s-ar reduce costurile de transport al materiilor prime și al produselor finite”.

În ceea ce privește reducerea evaziunii fiscale, opinia preşedintelui ROMPAN este mai mult decât lămuritoare: „politicile şi strategiile Asociației ar trebui să coincidă cu cele ale guvernanților, în sensul că trebuie redusă evaziunea fiscală printr-o verificare amănunțită a specificațiilor tehnice proprii producătorilor. Respectarea acestora este obligatorie, precum și a Ordinului ANPC referitor la gramajul produselor de panificație, atât pentru producătorii autohtoni, cât și pentru cei care aduc produsele din import. Există o concurență neloială între cele două tipuri de producători menționați anterior, respectiv producătorii autohtoni trebuie să respecte un gramaj al pâinii de peste 300 grame/ bucată și o creștere a gramajului din 100 în 100 de grame, iar pentru produsele aduse din import nu este nicio restricție de gramaj. De exemplu, o baghetă făcută de producătorii români trebuie să aibă peste 300 grame, iar o baghetă adusă din import, ca produs congelat, poate fi și de 240 grame. Astfel, consumatorul este înșelat, deoarece există această diferență de gramaj, însă diferența nu se vede și la preț”.

Despre reformarea învățământului, Adina Bugescu de la Brutăria Prospero (Timișoara) spune că „reintro­ducerea școlilor profesionale, limitarea numărului de locuri sub­venționate la facultate în domenii în care nu există cerere pe piața muncii, revalorizarea muncii și a școlilor profesionale, adaptarea contractelor de muncă pentru a permite studenților/elevilor să se integreze în câmpul muncii în funcție de orarul lor punctual din fiecare săptămână, stimularea uceniciei (de exemplu, prin contracte/burse de ucenicie, flexibile și fără taxe pentru angajator) sunt doar câteva dintre măsurile prin care statul ar putea susține industria panificației. Nu ne dorim să avem fabrici de diplome cu absolvenți care nu își găsesc loc pe piața muncii, iar în domenii precum industria alimentară, croitorie etc. să nu avem aplicanți”.

Prețul pâinii reflectă nivelul de trai

Pâinea reprezintă un aliment de bază, motiv pentru care ar trebui să fie accesibilă tuturor consumatorilor. Semnificația cuvântului „accesibil” este polivalentă și face referire la mai multe aspecte: să poată fi ușor de procurat, indiferent de localizarea în timp și spațiu, la un preț pe care și-l permite majoritatea populației. Având în vedere că nivelul de trai din România este cu mult sub media europeană, pâinea este foarte ieftină, pentru a satisface una dintre nevoile primare ale consumatorilor: hrana zilnică.

În Ardeal, pâinea se vinde la valoarea corectă

La fel cum nivelul de trai diferă de la o regiune a țării la alta, așa și fenomenul „prețul pâinii” este privit diferit, în funcție de zonă. Albert László, directorul general al Companiei Harmopan, este de părere că prețul produselor de panificație este mic în toată țara și că „diferențe semnificative între regiuni sunt la nivelul tipului de pâine preferat de consumatori: în Moldova și Țara Românească se consumă preponderent franzelă albă de gramaj mic, sub 500 de grame, iar în Ardeal sunt preferate produsele rotunde, de gramaj peste 1,5 kilograme, cu adaos de pastă de cartofi, cu coajă bătută”. Analizând situația din zona centrală, reprezentantul Companiei Boromir, Mircea Ureche, consideră că „în Ardeal și în zona Sibiului în special, tehnologia de fabricare a pâinii nu s-a schimbat prea mult în ultimii 50 de ani (cu excepţia faptului că se folosesc utilaje și linii moderne). Se lucrează tot pe 2-3 faze (prospătură – maia – aluat), cu fermentație lungă, cu făină bună și se comercializează în mod «civilizat». Este normal ca în aceste condiții pâinea să fie bună și să se vândă la o valoare corectă, iar producătorii se pot dezvolta și pot plăti și angajații corect. De ce la Sibiu prețurile produselor de panificație – patiserie sunt duble față de cele de la Vâlcea, iar tinerii în loc să rămână la Vâlcea să mănânce pâine ieftină se mută la Sibiu să mănânce pâine scumpă?”. Răspunsul constă, probabil, în deosebirile privind nivelul de trai în cele două orașe. Tot despre diferența prețului între regiuni vorbește și Kobai Elek, administratorul Brutăriei Eldi, care consideră că prețul pâinii în Mureş, județul în care dânsul are brutăria, este mai mic decât în județele învecinate (Sibiu, Brașov, Harghita, Cluj).

Distincții sunt și între zona urbană și cea rurală, prețurile produselor de panificație și patiserie fiind mult mai mici la sate”, declară Teodora Boloca, administrator Brutăria Mărțișorul din județul Suceava.

Pâinea, hrana cea mai de preţ

…încheiem cu gândurile reprezentantului Companiei Boromir, Mircea Ureche, a cărui opinie sintetizează foarte bine subiectul dezbătut – valoarea produselor de panificație.

Acum vreo 50 de ani, la liceu eram o clasă doar de băieți, în creștere și înfometați. Numai vreo 2-3 colegi își permiteau să vină cu pachețel de acasă. Unul dintre ei însă nu putea să mănânce coaja de pâine de la pachețel (nu știam ce era acela sandwich) și dacă nu eram vreunul atenți, o arunca. Devenise foarte important momentul în care colegul mânca, să fim cu ochii pe el, să reușim să «prindem» coaja de pâine, care mai avea și puțin unt pe ea. Alți 2-3 colegi, «prin rotație», în funcție de cât de foame le era și de câți bani primeau de acasă, își cumpărau o jumătate de franzelă de 300 grame cu 1 leu și 10 bani. O mâncau mai mult pe ascuns, căci altfel erau nevoiți să o împartă. Din povestea aceasta am putea trage două concluzii: atunci pâinea avea valoare şi nu ajungea la gunoi”.