Preferințele românilor în 2016

Pentru următoarea perioadă de prognoză nu este așteptată o schimbare notabilă în sectorul de panificație, pâi­nea urmând să ocupe aceeași poziție de frunte în consumul pe cap de locuitor. Pâinea va continua să fie un produs de bază în România, consumat de toate segmentele populației, indiferent de venituri, și va dicta performanțele industriei de panificație în ansamblul ei, arată un studiu al FRD Center realizat la ce­rerea Ambasadei Olandei în România.

 Pâinea rămâne unul dintre cele mai importante produse din hrana românilor, cu toate că s-a constatat o scădere ușoară a consumului în anul 2016, comparativ cu anul anterior.

• România rămâne în conti­nuare în topul țărilor cu cel mai ridicat consum de produse de panificație, cu un consum anual de peste 96 kg de pâine pe cap de locuitor, conform domnului Aurel Po­pes­cu, președinte ROMPAN, în timp ce consumul mediu la nivel european este de 60 kg pe an, conform studiului FRD Center sau 63,9 kg potrivit European Flour Millers’ Annual Report.

• Conform Institutului Națio­­nal de Statistică, 26% din hrana românilor este formată din pâine și produse de panificație.

• Obiceiurile alimentare ale consumatorilor s-au schimbat, mai ales în rândul persoanelor  care locuiesc în mediul urban. Cu toate că în 2016 s-a înregistrat o scădere a consumului de pâine, conform INS, românii au alocat produselor de panificaţie sume mai mari, mai ales în regiunile Centru, Vest şi Nord-Vest.

• Potrivit studiilor, consumatorul caută: produse sănătoase, cu o va­loa­re nutritivă ridicată, cu con­ţinut redus de conservanţi şi adi­tivi, produse BIO, chiar produse fără gluten; produse de calitate, cum ar fi produsele din făină integrală, cu seminţe, cereale, produse cu valoare adăugată mai mare, de exemplu pâinea cu măsline, cu nuci etc.

Şi, nu în ultimul rând, devin tot mai populare produsele care conferă confort, ce ne­cesită o minimă preparare su­pli­men­tară, sau pâinea feliată şi am­ba­lată, din cauza programului agitat, lipsei de timp şi preocupării tot mai scăzute a consumatorului faţă de mâncarea preparată acasă.

În consecinţă, consumatorul român este mai exigent şi mai sofisticat, mănâncă mai puţină pâine, dar aleasă cu grijă: sănătate, calitate, confort – ar fi trei factori care caracterizează produsul apreciat. Preţul încetează să mai fie factorul determinant în decizia de cumpărare.

Consum mediu lunar de pâine și produse de panificație, pentru o persoană

Consum mediu lunar de pâine și valoarea alocată, în funcție de categorii sociale și rezidență

Salariaţii şi pensionarii din mediul urban sunt atenţi la calitatea produselor de panificaţie pe care le consumă. Obiceiurile de consum pâine în anul 2016 se deosebesc în funcție de rezidență, mai puţin în funcţie de categoriile sociale.

Consum mediu lunar si valoarea cheltuita pentru produse de panificatie, în anul 2016, pe persoana, in functie de regiuni

Cel mai mare consum s-a înregistrat în Regiunea Sud-Vest Oltenia, în vreme ce, în Regiunea Centru, românii sunt dispuşi să plătească mai mult pentru o pâine bună.