Pâinea, reper spiritual al creştinismului

În lume sunt peste 2,3 miliarde de creştini. Mai mult de jumătate dintre aceştia, adică 1,3 miliarde de persoane, sunt catolici ori fideli ai bisericilor orientale unite cu Roma. Biserica Romano- Catolică reprezintă astăzi cea mai numeroasă confesiune. Catolicii din întreaga lume, la care se adaugă credincioşii din bisericile unite cu Roma, printre care şi cei 200 de mii de greco-catolici din România, recunosc autoritatea supremă a Pontifului de la Roma. 48,6% dintre catolici trăiesc în America Latină, iar 22%, în Europa. Spre deosebire de lumea catolică, care are un singur centru, Episcopia Romei, cea ortodoxă este alcătuită din mai multe patriarhii surori. În 1054, odată cu Marea Schismă, romano-catolicii şi ortodocşii s-au excomunicat reciproc şi s-au despărţit. În secolul al XVI-lea, în plină epocă renascentistă, Biserica Romano- Catolică s-a scindat la rândul ei, pierzându-i astfel pe protestanţi, care au întemeiat a treia ramură a creştinătăţii.

Semnificația pâinii în ceremonia religioasă

Celebrând Euharistia (Împărtăşania), pâinea, sub diversele sale forme, conform credinţelor și tradiţiilor fiecărei ramuri a creștinătăţii, a avut şi continuă să aibă locul ei de cinste în cadrul  ritualurilor bisericeşti. Semnificaţia religioasă a pâinii datează de dinaintea începuturilor creștinismului, iar religiile creştine îi acordă un rol esenţial în cadrul bisericii, indiferent de confesiune.

Pâinea, reper religios de peste 2000 de ani

Exodul este elementul esenţial al iudaismului. Se spune că atunci când israeliţii se pregăteau de Exod, Dumnezeu le-ar fi transmis să se pregătească cu pâine nedospită, pentru că vor pleca din Egipt, în grabă. Atunci, în noapte, au cinat, fiecare în familia lui, pregătiţi pentru marea călătorie spre Pământul Făgăduinţei, Canaan. În fiecare an, sărbătoarea religioasă Pesah sau Pesach (Paștele) este celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană, prin ieșirea din Egipt (Exodul) a fiilor lui Israel, conduși de Moise, și cei 40 de ani de peregrinare prin deșert. Una
dintre tradiţii este și aceea de a consuma de Paște azima.Mai mult, religia mozaică prevede ca, în timpul acestei sărbători, să nu se consume pâine și nici alte produse dospite, vreme de șapte zile. „Iar în ziua a 15-a a lunii acesteia este sărbătoarea azimilor închinată Domnului – Iahve. Şapte zile azime să mâncaţi.” (Levitic 23, 5-6).

Azima, pâinea nedospită

Când se pregăteau să fugă din Egipt, evreii conduşi de Moise au făcut o ultimă cină, în grabă! De fapt, nu făceau altceva decât ce făcuseră şi strămoşii lor nomazi: au mâncat un miel fript, pentru că aşa-l mâncau şi nomazii, fript afară, în proţap, și nu fiert în oale, care erau greu de cărat, aşa cum greu de cărat ar fi fost şi vasele mari și ustensilele pentru gătit. L-au mâncat cu azimă (pâine nedospită, folosită și azi de beduini), pentru că se păstra mai mult timp, și cu ierburi amare, crude, din deșert, care dau mielului fript gust şi savoare unice. Azima era un fel de lipie foarte subţire, din făină și apă, coaptă pe piatră sau pe plită încinsă (aşa cum se coace și azi în Sinai). Astăzi, Azima de Paști la evrei (Matza de Pesah) este preparată exclusiv din făină de grâu și apă. Nu se utilizează nici un fel de alte adaosuri, nici măcar sare. Făina este amestecată cu apă, iar aluatul se întinde în foaie subţire. Este coaptă în cuptor, timp de maximum 18 minute, socotindu-se că după trecerea acestei perioade de timp aluatul începe să dospească, chiar în absenţa drojdiei (iar de Pesah, la evrei, orice produs dospit este interzis). Toate ustensilele folosite în procesul de producţie sunt spălate bine după fiecare șarjă, pentru a preveni dospirea eventualelor resturi de aluat. Azima sau pâinea nedospită a rămas până în prezent produsul utilizat în ritualurile liturgice ale Bisericii din diverse ţări, fiind consumată de mozaici la Paști și folosită de Biserica Catolică la împărtăşanie. Pâinea nedospită (sub diferitele ei forme) a fost utilizată, încă de la început, în tradiţia ascetică ortodoxă, pentru simplitatea ei şi pentru faptul că putea fi conservată luni de zile.

Reglementări pentru pâinea euharistică

Euharistia sau Frângerea pâinii este ritualul central al cultului creștin, având o dublă semnificaţie: pe de o parte, împărtășirea cu elementele euharistice, reprezentând o sfântă taină, iar, pe de altă parte, celebrarea morţii și învierii lui Isus Hristos, în cadrul căreia creștinii ascultă în mod solemn texte din Biblie și primesc taina Învierii sub formă de pâine și vin. Potrivit Evangheliilor sinoptice (Matei, Marcu și Luca), Isus, la Cina cea de Taină, a sărbătorit Paștele evreiesc, deci cu pâine nedospită. Însă, în Evanghelia după Ioan, Cina cea de Taină ar fi avut loc înainte de Paștele evreiesc, așadar, s-ar fi folosit pâine dospită. Acest aspect nu a constituit o problemă pentru creștinii din primele secole. În general, toate riturile foloseau pâine dospită, care conţinea și sare. Singurul a fost ritul armean care, încă de la început, a folosit pâinea nedospită și necoaptă în cuptor, pe motiv că la liturghie materia euharistiei trebuie să fie vie, netrecută prin foc. Folosirea pâinii nedospite a fost preluată de la armeni, în secolul al VI-lea, și s-a răspândit în Occident, între secolele al VIII-lea și al XII-lea. În secolul al XI-lea se punea problema felului de pâine ce trebuie
folosită la cuminecare: pâinea dospită sau pâinea nedospită?! Apare astfel renumita controversă dintre bizantini și latini. În urma lucrărilor lui Anselm de Canterbury, Biserica Catolică, la Conciliul de la Florenţa, decide că ambele feluri de pâine sunt valabile și că fiecare rit poate folosi obiceiul local.

Simbolistica pâinii în creștinism

Pâinea a reprezentat dintotdeauna un simbol al hranei esenţiale. Pâinea este și singurul aliment menţionat în cea mai importantă rugăciune a creștinătăţii, „Tatăl Nostru”, având o simbolistică deosebită în credinţa și ritualurile religioase. Astfel, în Evanghelii, se proclamă ideea că omul trăiește nu doar hrănindu-se cu pâine. Aceste scripturi susţin că pâinea simbolizează și hrana spirituală a omului. În Evanghelia după Ioan, Isus afirmă: „Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată”. Aceste cuvinte sunt spuse de Isus după minunea înmulţirii pâinilor. Chiar și așa, numitele pâini ale punerii înainte, ale evreilor, din Vechiul Testament, aveau o semnificaţie asemănătoare. Astfel, simbolistica  pâinii leagă cele două Testamente. Catolicii cred că Hristos s-a servit de azimă la Cina cea de Taină și, de aceea, o utilizează la împărtășanie, pe când ortodocșii utilizează în acest scop pâinea dospită. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel în Epistola Întâi către Corinteni – „Semeția voastră nu e bună. Oare nu ştiți că puțin aluat dospeşte toată frământătura? Curățiți aluatul cel vechi, ca să fiți frământătură nouă(…); căci Paştile nostru, Hristos s-a jertfit pentru noi. De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății şi al vicleşugului, ci cu azimele curăției şi ale adevărului”. (I Corinteni 5, 6-8) – sugerează pentru unii liturgiști că azimele au fost folosite în paralel cu pâinile (ce apar la Cina cea de Taină), la slujirea agapelor unite cu Sfânta Liturghie. În cultul romano-catolic, azima sau ostia pentru cuminecare reprezintă, conform Sfântului Martin, tristeţea privaţiunii, pregătirea pentru purificare și amintirea originilor. Romano-catolicii susţin că Mântuitorul a împărţit apostolilor și a mâncat cu aceștia, în seara de dinainte de Paștele iudaic, azima, pâinea euharistică binecuvântată. Isus Hristos a înmulţit și cei doi pești și cele cinci pâini,  pentru a hrăni mulţimea care-l urmase în pustiu. De asemenea, în timpul ultimei cine, a lui Hristos cu ucenicii lui, s-a mâncat pâine și s-a băut vin, trupul și sângele Mântuitorului, adică Sfânta Cuminecătură. Pâinea, sub forma ei euharistică, se raportează tradiţional la viaţa activă, precum vinul la viaţa contemplativă. De fapt, se poate considera că miracolul înmulţirii pâinilor de către Mântuitor este de ordin cantitativ, în timp ce miracolul transformării în vin este unul de ordin calitativ, de transmutare și transcendere. În bisericile ortodoxe este utilizată ca materie liturgică, alături de vin și apă, prescura sau pâinea dospită, din care se pregătesc Împărtășania și Anafura. Evangheliștii ortodocși susţin că o astfel de pâine a folosit Mântuitorul la Cina cea de Taină, citând: „luând pâine”, și nu azimă. Pâinea din aluat dospit reprezintă  pentru ortodocși sufletul desăvârșit și întruparea desăvârșită a lui Isus, având la bază trei elemente de simbol: făina, care reprezintă sufletul; apa, care înseamnă botezul; sarea, care este gândul și învăţătura cuvântului. „Voi sunteţi sarea pământului”, a spus Isus, referindu-se la toţi creștinii. Se sugerează astfel că fără această ” „sare”, creștinătatea își pierde puterea. Fără voi, creștinii, cu ce se va mai „săra” neamul omenesc? Cu ce se va mai salva omenirea de la alterare?

„Să mergem împreună!”

În urmă cu 20 de ani, pe 7 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea ajungea la București. Momentul a avut o deosebită însemnătate istorică, fiind pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când un papă a vizitat o ţară preponderent ortodoxă.Papa Ioan Paul aducea pe aceste meleaguri lumina Occidentului, întărind speranţa de mai bine a poporului român, pe atunci încă buimăcit de anii comunismului. Au rămas vii în amintirea românilor cuvintele de încurajare și de recunoaștere a sacrificiilor lor, rostite atunci de Sfântul Părinte, dar și cele de elogiere la adresa ţării noastre:  „România, țară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Orientală… România, Grădina Maicii Domnului”. George Gabriel Bologan, actualul ambasador al României la Roma, își amintește acele momente și astăzi, în 1999 diplomatul fiind corespondent al unui post italian de televiziune. Referitor la o întrevedere cu Papa Ioan Paul, din 2002, acesta relatează că, pentru el, cele 47 de minute în care s-a aflat alături de Suveranul Pontif sunt de neuitat. „Am rămas impresionat atunci când m-a întrebat: «Ce fac tinerii din România? Ce viitor au tinerii din România? Cum se dezvoltă cercetarea?». Papa Ioan Paul a fost un prieten al românilor. Nu cred că am avut întotdeauna foarte mulți prieteni loiali în istorie. Ioan Paul al II-lea a fost un prieten loial al românilor şi a ştiut să aprecieze psihologia de profunzime a neamului nostru. Ceea ce m-a impresionat, din nou, a fost mesajul său de la finalul întâlnirii: «Să-i saluți pe prietenii tăi! Nu vă fie frică!»… Să ai curaj şi entuziasm sunt două calități prin care poți să schimbi destinul lumii”.

La 30 de ani de la căderea comunismului, perioada 31 mai – 02 iunie 2019 va rămâne în  istoria României sub semnul celui de-al doilea suveran pontif care ne-a vizitat ţara. Papa Francisc a vizitat acum o Românie care și-a regăsit locul în Europa. Aici, el s-a simţit acasă. „Este uşor, văzându-vă şi auzindu-vă, să te simți acasă. Papa se simte acasă între voi”, a afirmat acesta cu ocazia vizitei de la Iași. Papa Francisc a venit cu un mesaj special, de unitate și iubire, care a adus, deopotrivă, bucuria și lacrimile pe chipurile a mii de oameni. „Să mergem împreună!” a fost mesajul central, ales pentru această vizită de trei zile pe pământ românesc, un puternic mesaj cu valoare de simbol, în care s-au contopit dezideratele acestui popor. Citând un călugăr român, Papa afirma, la Iași: „Pentru a merge împreună, să nu uiți de ceea ce ai învățat în familie! Nu-ți uita rădăcinile!… Mi-am amintit de profeția unui sfânt eremit al acestor ținuturi. Într-o zi, călugărul Galaction Ilie, de la Mânăstirea Sihăstria, mergând cu oile la munte, s-a întâlnit cu un pustnic, un eremit sfânt pe care-l cunoştea, şi l-a întrebat: «Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?» Venerabilul eremit, suspinând din inimă, i-a răspuns: «Părinte Galaction, ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste şi înțelegere între frați, între rude, între creştini şi între popoare! Atunci când oamenii nu se vor mai iubi deloc, cu adevărat, atunci va fi sfârşitul lumii. Căci fără iubire şi fără Dumnezeu, oamenii nu pot să trăiască pe pământ!»”. Românii s-au schimbat în cei 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul. Însă, preocupaţi de grijile zilnice, de viaţa lor, parcă nu-și dau prea bine seama unde au ajuns. Una dintre dovezile acestor schimbări este faptul că, astăzi, populismul, ipocrizia și demagogia nu prea mai au succes în această ţară care a început să respire aerul blând al occidentalismului.

„Copiii sunt fereastra prin care vedem viitorul”

” Să-i aplaudăm pe copii! Aş vrea ca primul lucru pe care-l facem să fie acela de a ne ruga pentru ei… Isus i-a pus în mijlocul apostolilor săi. Și noi vrem să-i punem în mijloc, cu aceeaşi iubire cu care i-a iubit Domnul, şi să reafirmăm angajarea noastră de a le dărui dreptul la viitor”. A devenit aproape o regulă ca, an de an, zilele de naștere să le sărbătorim cu tort sau prăjituri. Însă  liderul Bisericii Catolice de la Vatican, în 2017, a încălcat regula! La împlinirea a 81 de ani, Papa Francisc și-a sărbătorit ziua de naștere servind… pizza! Suveranul Pontif a avut ca invitaţi un grup de copii, iar pe ntru eveniment a comandat o pizza de 4 metri. Printre bucăţile de mozzarella se regăseau și lumânări în care Papa a suflat. „Mâncați toată pizza, ca să creşteți mari!”, i-a îndemnat Papa Francisc pe copiii invitaţi la ziua lui.

„Un creştin trebuie să reacţioneze!”

În decembrie 2018, la împlinirea a 82 de ani, Papa Francisc și-a sărbătorit ziua de naștere cu o zi în avans. Petrecerea aniversară s-a desfășurat alături de copiii bolnavi și de personalul  dispensarului Pediatric „Santa Maria”, care se ocupă de asistarea noilor-născuţi aflaţi în dificultate. Aceștia au fost primii care l-au celebrat pe Papă cu cântece, coregrafii și un tort uriaș, bicolor (în culorile Vaticanului).  „Sunt fericit să fiu alături de voi. Vă doresc Crăciun Fericit tuturor şi vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți”, s-a adresat Papa Francisc doctorilor, asistentelor medicale, voluntarilor clinicii, copiilor și părinţilor acestora. „Sper că nu va fi nici o indigestie de la un tort atât de mare!”, a glumit Papa. Fotografia de la acest eveniment, la care a fost atașat mesajul, „Nu putem să ne obişnuim cu mizeria şi cu degradarea care ne înconjoară. Un creştin trebuie să reacționeze!”, a devenit imaginea simbol a acelor zile. Papa Francisc și-a exprimat astfel indignarea faţă de „execuțiile” fără proces, ordonate în anumite state, întru totul în afara justiţiei. Cu același prilej, al aniversării sale, a devenit virală imaginea care-l prezintă pe Papa Francisc în timp ce, ţinând în mână mai multe feluri de pizza, se îndreaptă spre un grup de persoane sărace, dar foarte vesele, întorcând spatele unor cardinali care-i oferă un tort, spunându- le: „Mă întorc imediat, vreau numai să sărbătoresc, o clipă, ziua mea de naştere”.

„Pâinea noastră cea de toate zilele”

„Euharistia, singura Pâine care satură foamea de infinit” . În martie 2019, în Piaţa Catedralei Sfântul Petru, Papa Francisc spunea că acea parte a rugăciunii „Tatăl nostru” în care îi prezentăm lui Dumnezeu necesităţile noastre „începe cu un cuvânt ce miroase a cotidianitate: pâine”. „Pâinea pe care creştinul o cere în rugăciune nu este a mea, ci a noastră”, a mai spus Papa. Amintind că Isus ne învaţă să cerem pâinea nu doar pentru sine, ci pentru întreaga fraternitate a lumii, Sfântul Părinte a explicat: „Dacă nu ar fi spusă în acest fel, «Tatăl nostru» ar înceta să mai fie o rugăciune creştină. Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, cum putem să ne prezentăm înaintea lui fără a ne lua de mână? Și dacă ne furăm reciproc pâinea, pe care El ne-o dă, cum putem să ne definim fii ai săi? Această rugăciune conține o atitudine de  empatie şi de solidaritate. În foamea mea simt foamea mulțimii şi atunci îl voi ruga pe Dumnezeu, până când rugăciunea va fi împlinită. În acest fel, Isus îşi educă comunitatea, să înfățişeze înaintea Domnului necesitățile tuturor: «Suntem, cu toții, fiii tăi!»”. „Pâinea pe care o cerem Domnului în rugăciune este aceeaşi care ne va acuza într-o zi. Ne va reproşa lipsa obişnuinței de a o frânge cu aproapele, de a o împărți. Aceasta reprezintă pâinea dăruită tuturor, care, uneori, a fost mâncată doar de unii. Iubirea nu poate suporta acest lucru!”, a atras atenţia Suveranul Pontif. Apoi a adăugat: „Rugăciunea lui Isus pleacă de la o cerere presantă, care seamănă mult cu implorația unui cerşetor: «Dă-ne pâinea cea de toate zilele!» Această rugăciune provine de la o situație evidentă, pe care o uităm deseori, faptul că nu suntem creaturi autosuficiente şi că, zilnic, avem nevoie să ne hrănim”. Oprindu-se asupra modului în care Isus ne învaţă să-i cerem Tatălui pâinea cea de toate zilele, Papa Francisc a evidenţiat importanţa de a face această cerere uniţi cu multitudinea de bărbaţi și femei pentru care această rugă este „un strigăt, deseori ținut în interior, care însoțeşte grija de fiecare zi”. „Câte mame şi câți tați nu se culcă oare, şi în prezent, cu chinul de a nu avea în ziua următoare pâine suficientă pentru propriii fii?”, a subliniat Papa Francisc, sugerându-ne să ne imaginăm ruga „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” spusă nu în mediul sigur și comod al unui apartament, ci în situaţia unei încăperi precare, în care o persoană este nevoită să se adapteze și din care lipsesc cele necesare traiului. „Rugăciunea creştină începe de la acest nivel”, a explicat Papa Francisc, nefiind un exerciţiu pentru asceţi, ci o cerere care pleacă de la realitate, din inima și din trupul celor care trăiesc în nevoi sau a celor care împărtășesc condiţia de a nu avea cele necesare vieţii. Nici cei mai profunzi mistici creștini nu se pot lipsi de cererea pâinii zilnice, a mai spus Pontiful, explicând că pâinea cea de toate zilele înseamnă și apă și  medicamente, dar și o locuinţă sau un loc de muncă. Vorbind despre valoarea  pâinii euharistice (de Împărtășanie), Papa Francisc a amintit: „doar Sfânta Împărtăşanie este în măsură să ne sature foamea de infinit şi dorința de Dumnezeu, care însuflețeşte fiecare persoană inclusiv în căutarea pâinii de fiecare zi”. „Avem nevoie de iertare ca de pâinea cea de toate zilele” „După ce i se cere lui Dumnezeu pâinea cea de toate zilele, rugăciunea «Tatăl nostru » intră în  spațiul relațiilor noastre cu alții. Isus ne învață să-i cerem Tatălui: «Și ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiților noştri». După cum avem nevoie de pâine, tot astfel avem nevoie de iertare, în fiecare zi”, explică Papa Francisc. „Creştinul care se roagă îi cere în primul rând lui Dumnezeu să-i fie iertate datoriile, lucrurile urâte pe care le face, adică păcatele. Acesta este primul adevăr al oricărei rugăciuni. Chiar dacă am fi p ersoane perfecte, chiar dacă am fi sfinți cristalini care nu se abat niciodată de la calea cea dreaptă, rămânem întotdeauna fiii care-i datorează totul Tatălui”. „Atitudinea cea mai periculoasă a oricărei vieți creştine este orgoliul. Acesta este comportamentul celui care se raportează la Dumnezeu crezând că are întotdeauna socotelile în regulă cu El”, precum fariseul din parabolă care, „în templu, crede că se roagă, dar în realitate se laudă pe sine”, mai spune Sfântul Părinte. „Suntem datori, în primul rând, pentru că în această viață am primit mult: existența, un tată, o mamă, prietenia, minunile creației”, mai spune Papa Francisc. „Suntem, de asemenea, datori pentru faptul că reuşim să iubim; nimeni dintre noi nu este capabil să o facă cu propriile forțe. Nimeni dintre noi nu străluceşte grație propriei lumini”, ci datorită acelui mister pe care teologii de odinioară îl numeau „mysterium lunae”. Asemenea lunii, care nu are lumină proprie, dar reflectă lumina soarelui, este important să primim mai întâi iubirea pentru a o putea dărui mai departe, creând astfel un adevărat lanţ al iubirii.